Şeful Salvamont Gorj, la Congresul mondial FIPS din Argentina

https://gorjeanul.ro/


O delegație a Salvamont România, condusă de şeful Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu, președinte al Asociației Naționale a Salvatorilor Montani din România, participă în această perioadă la Congresul Mondial al salvatorilor pe pârtiile de schi, din Argentina, localitatea Bariloche. Evenimentul a debutat pe data de 7 septembrie şi se va încheia pe 14 septembrie. Congresul este împărțit într-o sesiune de prezentări și comunicări a ultimelor noutăți în domeniu, dar are o parte practică, respectiv simularea unor intervenții de salvare în zona montană. Totodată, companiile de profil își prezintă ultimele echipamente produse în domeniu.
Delegaţia Salvamont România este formată din 13 membri. „Participă la acest Congres Mondial peste 160 de salvatori din 15 țări din întreaga lume. Delegația României este formată din 13 salvatori. De la Salvamont Gorj sunt eu și doctorul unităţii noastre. În fiecare zi sunt prezentări practice și sală. România a avut marți prezentare în sală și vineri pe teren. Este o oportunitate pentru salvatorii prezenți să facă un schimb de experiență, de a lua contact cu ultimele cercetări în domeniu și de a-și adapta permanent tehnicile și materialele de salvare”, a declarat Sabin Cornoiu, șeful Salvamont Gorj şi președinte al Asociației Naționale a Salvatorilor Montani din România.
Izabella Molnar



Cititi tot articolul