Dan Vîlceanu, destul de rezervat acum după ce Marcel Romanescu a anunțat că vrea îngroape securea războiului.
”Eu sunt rezervat în a face declarații publice, întotdeauna aceste discuții trebuie să aibă loc între noi” spune liderul PNL Gorj.
Vinerea trecută, la Interviurile Infinit FM, Marcel Romanescu a afirmat că urmează trei tururi de alegeri și că nu vrea să afecteze imaginea PNL prin noi critici publice. În plus, preciza că ”mai rămâne o mică apropiere politică” pe care trebuie s-o aibă de Dan Vâlceanu. Președintele PNL Gorj nu spune nici da, nici nu la ”apropierea” propusă de Marcel Romanescu.
Vîlceanu ne-a precizat că rostul analizelor care se fac, în aceasta perioada, la PNL Gorj, în urma scorurilor de la europarlamentare, nu este acela de “a căuta gâlceavă” ci de a îmbunătăți activitatea partidului.
Vâlceanu ne-a mai declarat că, în opinia sa, victoria în Gorj, în alegerile locale și parlamentare din 2020 ține mult de modul în care liberalii gorjeni se vor comporta în viitor.