Se asfaltează două străzi din Târgu Jiu



Străzile Olari și Minerilor din
municipiul Târgu Jiu sunt modernizate în această perioadă. Reprezentanții
Primăriei Târgu Jiu spun că lucrările de reabilitare a străzii Minerilor se vor
încheia la sfârșitul lunii viitoare. Pe lângă partea carosabilă, vor fi
refăcute trotuarele.

„Primăria
Municipiului Târgu Jiu prezintă scuze cetățenilor afectați de lucrările din
zonele Minerilor – Olari. Reabilitarea carosabilului de aici este o prioritate
și se intervine cu mai multe echipe, etapizat, în așa fel încât lucrările să se
finalizeze cât mai rapid. De la sfârșitul lunii iulie se va putea circula în
condiții mult mai bune pe tronsonul din zona Minerilor, iar în zona Olari
intervenția este de durată mai scurtă“, se arată într-un comunicat de presă al
Primăriei Târgu Jiu.

Articolul Se asfaltează două străzi din Târgu Jiu apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul