Ziua de marți, 15 octombrie 2019, nu a fost una cu ceasuri rele pentru primarul comunei Scoarța Ion Stamatoiu, acesta reușind să parafeze contractul care îi asigură finanțarea pentru un obiectiv de învățământ de mare importanță pentru localitate. Vestea a fost dată localnicilor chiar de primar astfel: ,,am semnat contractul de finanțare privind ,,Reabilitarea, modernizarea și extinderea Școlii Scoarța” cu o valoare de 702 445,36 lei, prin PNDL 2, sub tutela Guvernului PSD care a demonstrat că, indiferent de culoarea politică, a sprjinit toate UAT- urile. Pe această cale mulțumim atât domnului președinte Cosmin Popescu, cât și domnilor parlamentari ai PSD Gorj”.Școala, care va intra în reabilitare, are încă WC-ul în fundul curții, nu are nici apă și nici canalizare, pentru că este, de fapt, o groapă în pământ. Locul este folosit și de copii de vârste fragede. Sătenii, unii dintre ei ajunși la o vârstă venerabilă, spun că situația nu s-a schimbat cu mult de când au absolvit ei școala.
A.STOICA