Schimbări la conducerea CE Oltenia după Paști? Ce spune Cârciumaru


Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Senatorul Florin Cârciumaru nu exclude posibile schimbări la nivelul conducerii Complexului Energetic Oltenia, după Paște.

”Decizia o va lua ministrul pe baza unor verificări. După Paști va fi făcută o analiză și se va lua o decizie” a declarat vicepreședintele PSD Gorj, la Interviurile Infinit FM, în contextul în care în presa locală au apărut informații că ALDE ar pregăti noi șefi la CEO, iar liderul județean al acestui partid, Ion Iordache, vorbea despre un specialist din  minister care să fie pus manager al companiei.

Cârciumaru nu înțelege de ce liderii ALDE Gorj vin cu critici în spațiul public, îl loc să discute cu ministrul Energiei pe tema CE Oltenia.

Și deputatul Victor Ponta declara, într-un interviu pentru Radio Infinit, că ar trebui un nou management la Complexul Energetic Oltenia. Florin Cârciumaru a criticat declarația fostului premier, acuzându-l că vorbește ”ca să se afle în treabă” și pentru ”a învenina atmosfera” din jurul companiei.

Cârciumaru a explicat și de ce a fost necesară vizita lui Ioan Deneș la Cariera Roșia: ordonanțele emise de guvern pentru extinderea perimetrelor miniere nu pot fi puse în aplicare fără avizul ministrului Apelor și Pădurilor, care n-a fost obținut nici până la ora actuală.





Cititi tot articolul