Scandal, în plin centrul municipiului Târgu Jiu, cu poliția, după ce un tânăr șofer a rămas fără plăcuțele de înmatriculare, deoarece a fost prins fără inspecția tehnică. Familia stabilită în Germania nu a înțeles de ce agenții îi sancționează și a postat întreaga scenă pe facebook.
Un tânăr de 19 ani, din Filiași, care conducea o mașină înmatriculată în Germania, a fost lăsat fără certificatul de înmatriculare și fără plăcuțele cu număr, după ce, în urma unui control, polițiștii din Târgu Jiu au constatat că autoturismul are inspecția tehnică expirată de 2 luni.
Părinții șoferului s-au revoltat, în momentul în care au aflat că nu mai pot continua drumul cu mașina și au început să amenințe polițiștii.
Polițiștii l-au amendat pe tânăr cu 1.305 lei, dar i-au luat și plăcutele de înmatriculare.
„La data de 17 august a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier, au depistat în trafic un tânăr de 19 de ani, din oraşul Filiaşi, judeţul Dolj, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Germania, care avea inspecția tehnică periodică expirată din luna iunie 2019. Totodată poliţiştii au dispus ca măsură complementară retragerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numerele de înmatriculare”
Articolul SCANDAL ÎN TRAFIC, CU POLIȚIA apare prima dată în Tele 3.