Satul Pocruia și Mănăstirea Tismana, afectate de inundații



Mănăstirea
Tismana și satul Pocruia au fost afectate de inundații. Apa a intrat în zeci de
curți și beciuri. A fost rupere de nori, iar cantitatea de apă a ajuns la 75 de
litri pe metru pătrat, într-un timp relativ scurt. Prefectul județului Gorj,
care este și președintele Comitetului pentru situații de urgență, a fost
prezent la fața locului. Lucrătorii de la ISU, Sistemul de Gospodărire a Apelor
și cei de la Secția Drumurilor Naționale Târgu Jiu au intervenit până târziu în
noaptea de joi spre vineri. Angajații primăriei Tismana au intervenit și ei cu
utilaje proprii. „S-a intervenit cu motopompe și cu utilaje proprii“, a spus
Corina Belteu, purtător de cuvânt al Prefecturii Gorj

Primarul
din Tismana, Marian Slivilescu, transmite cetățenilor ale căror culturi au avut
de suferit să anunțe primăria în termen de 48 de ore cu privire la pagubele
suferite.

Mănăstirea Tismana, afectată de inundați

Mănăstirea Tismana, cel mai vechi lăcaș de cult din Țara Românească, a fost inundată după ce un șuvoi s-a revărsat din pădurea aflată lângă sfântul lăcaș de cult și a devastat totul în cale. Mai multe clădiri destinate cazării credincioșilor, și dar prelaților aflați în vizită, unde există și o sală de conferințe, au fost înconjurate de apele revărsate din pădure. Toate aranjamentele peisagiste au fost distruse. Pe drumul de acces spre biserică au fost aduse resturi vegetale și mâl. De asemenea, în parcarea din fața mănăstirii au fost aduse de ape tot felul de crengi. Resturile vegetale au fost aduse și pe drumul județean, după ce râul Tismana a ieșit din matcă.

Articolul Satul Pocruia și Mănăstirea Tismana, afectate de inundații apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul