Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou! – ,,Rodul și fapta pocăinței sunt cele care alungă neștiința și aduc cunoștința: mai intâi cunoștința despre noi și despre cele ale noastre, apoi despre cele mai presus de noi și despre tainele cele dumnezeiești”!


Ca în fiecare an, la 27 octombrie, Capitala României şi întreaga ţară, îl cinsteşte pe Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou din Basarabi, iar, întrucât poartă acelaşi nume cu Sfântul Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, are data de serbare imediat după prăznuirea acestuia, iar, pentru aceasta, evlavia populară îi consideră fraţi pe cei doi sfinţi. De altfel, viaţa Sfântului Dimitrie cel Nou a fost atât de smerită, încât datele biografice despre el sunt destul de sumare,…

Sursa articol si foto: gorjeanul.ro

Cititi tot articolul