S-a dat startul înscrierilor de toamnă la UCB



5Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu organizează cea de-a doua sesiune de admitere din acest an. Astfel, absolvenții de liceu își pot depune dosarele la Facultatea de Inginerie (04-14 septembrie), la Facultatea de Științe Medicale și Comportamentale (03-12 septembrie), la Facultatea de Științe Administrative, Drept și Administrație Publică (2-12 septembrie) și la Facultatea de Științe Economice (3-14 septembrie). Cei interesați pot opta pentru studii universitare de licență, cât și pentru masterat.

Dosarele candidaţilor trebuie să conţină următoarele documente:

-chitanţa justificativă privind plata taxei de înscriere la concursul de admitere ( plătită la caseria universității) sau adeverinţă din care să rezulte categoria de scutire la plata taxei de înscriere

-fişa tip de înscriere pentru concursul de admitere cu toate rubricile completate corect (date de identificare ale candidatului; opţiuni, domeniu, specializare, forma de învăţământ, forma de finanţare, cazare, limba străină etc.).

-declaraţia pe propria răspundere a candidatului din care să rezulte dacă acesta a mai beneficiat de şcolarizare în învăţământul superior în regim fără taxă, şi dacă da, să consemneze şi de câţi ani a mai beneficiat;

-diploma de bacalaureat sau diploma echivalentă cu aceasta, în original, în copie certificată ”conform cu originalul” / copie legalizată, sau adeverinţa eliberată de liceu în care se menţionează notele obţinute la examenul de bacalaureat, media generală de la bacalaureat, mediile obţinute în anii de studiu, termenul de valabilitate şi faptul că nu s-a eliberat diploma pentru candidaţii care promovează examenul de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2019 sau în sesiunea august-septembrie 2019 ;

-certificatul de naştere în copie certificată ”conform cu originalul” sau legalizată, iar dacă este cazul, şi acte doveditoare privind schimbarea numelui (căsătorie, adopţiune, hotărâre judecătorească);

– două fotografii color tip paşaport, recente, pe hârtie fotografică;

-adeverinţă din care să rezulte calitatea de student şi forma de finanţare (pentru candidaţii care urmează deja un program de licenţă);

-diploma de licenţă sau diploma echivalentă cu aceasta, în original sau în în copie certificată ”conform cu originalul” /legalizată (pentru candidaţii care au absolvit deja un program de licenţă şi doresc să urmeze a doua specializare);

-diploma de absolvire sau echivalentă, cu media examenului de absolvire, în original sau copie certificată ”conform cu originalul sau legalizată (pentru candidaţii care au absolvit un program de scurtă durată şi doresc să-și continuie studiile);

-foaia matricolă/supliment la diplomă aferentă diplomei de absolvire a facultăţii/colegiului, în copie certificată ”conform cu originalul” sau legalizată, (pentru candidaţii care au absolvit un program de scurtă durată şi doresc să-și continuie studiile);

-declaraţie-tip prin care candidaţii admişi în urma concursului de admitere se obligă să depună, într-un termen stabilit prin prezenta metodologie, următoarele acte: diploma de bacalaureat în original pentru confirmarea locurilor finanţate de la bugetul de stat şi diploma în original, sau copie certificată ”conform cu originalul”/copie legalizată însoţită de adeverinţa din care să rezulte că ocupă un loc finanţat de la bugetul de stat la altă universitate şi chitanţa de achitare a taxei pentru confirmarea ocupării locului cu taxă;

-adeverinţa medicală (din care să rezulte că sunt apţi pentru profilul sau specializarea la care concurează).

-candidaţii din etnia rromilor vor prezenta o recomandare scrisă din partea preşedintelui unei organizaţii civice, culturale sau politice, înregistrată legal, prin care se atestă apartenenţa la comunitatea rromilor.

-copie C.I / B.I. certificată „conform cu originalul”.

Articolul S-a dat startul înscrierilor de toamnă la UCB apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul