Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru, au depistat ăn trafic, un bărbat, în vârstă de 25 de ani, din comuna Borăscu, care transporta cu ajutorul unui atelaj hipo, pe raza drumului județean 674B, peste 2 mc de material lemnos. Pentru lemnul din specia gorun, pe care îl transporta, tânărul nu deținea documente legale de proveniență sau de transport.
” Fată de acesta, poliţiştii au luat măsura sancţionării contravenţionale, cu amendă de 5.000 lei, conform Legii 171/2010, privind stabilirea şi constatarea contravenţiilor silvice, iar materialul lemnos a fost confiscat și lăsat în custodia Ocolului Silvic Turceni”, a transmis VictorȚuhașu, purtător de cuvânt IPJ Gorj.
Oamenii legii i-au confiscate totodată și motofesrăstrăul pe care îl folosise în săvârșirea faptei.