Rujan face ședință, luni, pe problemele de la Rânca. Miruță: Măcar noul prefect nu ocolește Rânca


Abia numit prefect de Gorj, Cristinel Rujan a dat piept cu problemele din Rânca: rețele de apă și canal nefuncționale, racorduri ilegale, dejecții deversate în pădure, infrastructură de proastă calitate.  

Problemele i-au fost ridicate de cabanieri, miercuri, la o ședință la sediul Districtului din Rânca al SDN Târgu-Jiu,  privind pregătirea sezonului de iarnă. Acum, Rujan spune că a decis să organizeze o nouă întâlnire, la Prefectura Gorj, cu șefi ai Aparegio și reprezentanții obștilor.   

Aparegio
a preluat rețele de apă și canal din orașul Novaci, dar nu și pe cele din
Rânca. Destul
de evaziv în declarațiile pe această temă, prefectul Rujan nu a putut avansa o
dată până la care operatorul de apă și canal al Gorjului ar putea prelua
rețelele de la Rânca.  

Radu
Miruță, președintele USR Gorj, este politicianul care a tras cele mai multe semnale
privind bătaia de joc a autorităților față de zona Rânca.

”Este foarte bine că, față de alți prefecți care ocoleau Rânca, noul prefect vine acolo” spune Miruță, care speră ca implicarea lui Cristinel Rujan să nu fie doar o acțiune de campanie electorală.  



Cititi tot articolul