Rovinariul renunță la Aparegio din cauza taxei pe apa de ploaie!


Primăria Rovinari a decis să renunțe la serviciile pe care operatorul județean de apă și canal, Aparegio SA, le presta pe raza orașului, decizia fiind luată după ce societatea a anunțat că, de luna viitoare, va cere bani pentru apa de ploaie care intră în rețelele de canalizare. Vestea i-a nemulțumit pe edilii tuturor orașelor în care Aparegio are activitate, scandalul cu Marcel Romanescu de la Târgu-Jiu fiind deja de notorietate. Robert Filip a mers însă mai departe și a decis să anunțe operatorul că în 30 de zile de la primirea notificării Primăria Rovinari încetează colaborarea cu Aparegio. Edilul e supărat că serviciile pentru care i se cer bani nu sunt de calitate și, atunci, preferă să le preia în administrare proprie pentru a le face mai bune.„Când am acceptat colaborarea cu ei am făcut-o pentru că ne-au spus că au nevoie de ajutorul nostru pentru că altfel pierdeau niște fonduri europene. Am fost de acord pentru că am sperat la servicii mai bune, dar nu a fost așa. Să vedeți ce calitate are apa de la robinet!
Acum ei ce vor, să plătim apa de ploaie? E de la Dumnezeu lăsată, nu au venit ei cu canalizarea în spate, nu au făcut-o, iar atunci când plouă orașele se inundă pentru că rețeaua nu e bună. Să își rezolve ei problemele, să dea apă de calitate și să facă rețea bună de canalizare și atunci oamenii vor plăti. Dar ei mai întâi vin și ne cer bani pentru toată suprafața orașului, de parcă noi am fi aici fără spații verzi, fără parcuri, am avea doar betoane și asfalt. Nu e deloc așa”, spune Robert Filip, care a și notificat Aparegio de ruperea contractului.La Târgu-Jiu, Marcel Romanescu a ieșit public de câteva zile și a spus că nu este de acord să plătească 900.000 de lei cât arată calculele celor de la Aparegio pentru cantitatea de apă căzută anul trecut în oraș și ajunsă în rețeaua de canalizare.
Măsurătorile arată peste 900 de litri pe fiecare metru pătrat, iar în baza unei formule de calcul Aparegio ar cere de la primărie aproape un milion de lei, conform unei adrese trimise municipalității de ADIA Gorj, asociația care reunește primăriile la care operatorul de apă și canal are activitate. „ADIA a trimis primăriei o adresă prin care anunță că la calculul pentru tariful la canalizare urmează să se ia în considerare întreaga suprafață a municipiului Târgu-Jiu, adică 1532306,24 metri pătrați, cu tot cu dealuri și câmpii, cu tot cu cartiere precum Romanești, Ursați, Preajba, și alte zone în care nu există nici măcar un metru de canalizare! Așa sunt puși la plată cetățenii municipiului Târgu-Jiu, cei care zilele acestea au avut de suferit din cauza canalizării înfundate, sau din cauza lipsei acesteia. Și poate că acest demers incredibil ar fi avut o umbră de justificare dacă tarifele acestea exagerate ar ajunge în investiții care să îmbunătățească infrastructura canalizării din oraș, sau care să ajute acele cartiere cu blocuri ale căror subsoluri sunt inundate de ani de zile din cauza țevilor sparte.
Știm cu toții că nu este cazul. Banii ajung în salariile grase ale aparatului supradimensionat, format din apropiați ai PSD, al APAREGIO. Am anunțat deja că nu voi accepta așa ceva. Primăria Municipiului Târgu- Jiu va ataca în instanță orice tentativă de mărire a acestor tarife la apă și canalizare”, a menționat Romanescu. Directorul Traian Pătrășcoiu spune că Aparegio va emite facturile începând cu data de 1 iunie. Cine nu le acceptă la plată nu are decât să se adreseze instanțelor de judecată. „La Gorj nu s-a plătit niciodată această apă pluvială, deși legea e de mai mult timp în vigoare. În alte județe plățile deja se fac, deși și acolo la început a fost mult mai greu. Banii sunt percepuți pentru a acoperi cheltuielile cu întreținerea rețelei și a instalațiilor folosite pentru a prelua apa și a deversa în Jiu în parametri optimi. Nu e nicio problemă pentru cine nu vrea să achite pentru că avem instanțe de judecată, acolo se vor tranșa lucrurile”, afirmă Pătrășcoiu, care are și susținerea șefului ADIA Gorj, Cristian Toader Pasti. „Până la urmă primăria va fi cea care va plăti suma de bani. Apa e pe domeniul public și, după părerea mea, banii nu trebuie luați de la cetățeni”, spune și Pasti, după ce primarii au dat de înțeles că eventualele cheltuieli cu apa de ploaie vor fi recuperate tot de la contribuabilul de rând.
Gelu Ionescu



Cititi tot articolul