Romanescu îl invită pe Iohannis la inaugurarea STADIONULUI


Primarul Marcel Romanescu îl va invita pe șeful statului, Klaus Iohannis, la inaugurarea noului stadion municipal din Târgu-Jiu.

Edilul așteaptă să primească, zilele acestea, protocolul de predare-primire de la Ministerul Dezvoltării, pentru ca arena să revină în patrimoniul municipalității. De omologare se va ocupa Pandurii Lignitul Târgu-Jiu, s-a stabilit, marți, într-o ședință pe care Romanescu a avut-o cu reprezentanții clubului de fotbal.

După cum s-a anunțat, stadionul de la Târgu-Jiu ar trebui să fie inaugurat pe data de 28 octombrie, cu meciul oficial dintre Pandurii și Universitatea Cluj. Înaintea partidei, va avea loc un amical între foste glorii ale Naționalei României și ale Pandurii Târgu-Jiu. Primarul Marcel Romanescu vrea să invite și miniștri la inaugurarea arenei de 28 de milioane de euro.

Edilul Târgu-Jiului a mai anunțat că va lansa o invitație către șeful statului, Klaus Iohannis, aflat în cursa electorală pentru cel de-al doilea mandat, de a participa la inaugurarea stadionului. În plus, vor fi invitați parlamentari și primarii din Gorj.



Cititi tot articolul