Roman vrea să demonstreze şi în Bănie


Atacantul Mihai Roman (26 de ani) îşi doreşte să revină la Universitatea Craiova. Împrumutat în acest sezon la FC Botoşani, vârful craiovean speră ca plecarea lui Devis Mangia din Bănie să-i ofere mai multe oportunităţi la formaţia alb-albastră. Luni, Mihai Roman a înscris un gol senzaţional în partida Botoşani – Dinamo, reuşita sa fiind singura a confruntării. ,,Mă bucur că am marcat un gol splendid şi am învins pe Dinamo, ne-am luat revanşa după ce pierdusem nemeritat la ei acasă. Suntem într-o formă excelentă, păcat că nu am ajuns în playoff, nu ne-am fi făcut de râs acolo. Păcat că nu am reuşit să luăm un punct la Viitorul. Sunt mulţumit de ceea ce am realizat până acum, dar puteam şi mai mult,” a fost reacţia atacantului. Roman speră să intre în vederile noului antrenor al Craiovei, Corneliu Papură, iar din vară să evolueze constant pentru Ştiinţa. Vârful a declarat că îşi doreşte să joace în cupele europene alături de juveţi şi să câştige titlul. Fotbalistul nici nu a vrut să audă de o posibilă ofertă de la Dinamo, echipă care l-a dorit în trecut. ,,Eu sunt jucătorul Universităţii Craiova, mai am un an de contract. Nu vreau să ajung la Dinamo, vreau să joc cu Craiova în cupele europene şi chiar să câştig campionatul cu Craiova,”, a declarat Roman. Atacantul a evoluat şi la Pandurii şi are o cotă de piaţă de 450 de mii de euro.
Cătălin Pasăre



Cititi tot articolul