Rezumat după Raportul Corpului de Control efectuat la SJU Târgu Jiu

http://feedproxy.google.com/



Președintele Consiliului Județean va face public raportul Corpului de Control efectuat la Spitalul Județean de Urgențe din Târgu Jiu. Forma făcută publică va fi de fapt un rezumat a celor înscrise în cele peste 150 de pagini, deoarece, documentul oficial conține înscrisuri confidențiale.

“Se lucrează la materialul privind prezentarea a tot ce s-a verificat, ce s-a hotărât privind măsurile dispuse, termenul de ducere la îndeplinire și ce s-a făcut până în prezent. Va fi un rezumat pentru că în raport sunt foarte multe date persoanele, confidențiale, și vom face public exact ce s-a verificat, deficiențele, ce s-a făcut și termele date pentru remedierea problemelor. Nu va fi niciun secret, nu încercăm să ascundem nimic. Domnul Banța a făcut o solicitare vis a vis de a-i înainta raportul și i-am făcut răspuns scris în care i-am spus că poate oricând să-l citească sub condiția respectării clauzei de confidențialitate așa cum se spune în finalul raportului. Este normal să păstrezi anumite date confidențiale ale unor anumiți pacienți pentru că sunt unele aspecte care i-ar putea afecta „ a declarat președintele Consiliului Județean, Cosmin Popescu.

Consilierii opoziției au acuzat că raportul este ținut la secret din cauza gravelor greșeli descoperite de oficialii de la București. Liderul PNL Gorj, Dan Vîlceanu a declarat că îl va acționa în instanță pe ministrul Sănătății, Sorina Pintea, după ce în urma demersurilor făcute nu a ajuns în posesia acestui mult solicitat raport.

Articolul Rezumat după Raportul Corpului de Control efectuat la SJU Târgu Jiu apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul