Rezultatele verificării Corpului de Control al premierului la CEO, publice după alegeri! Dăncilă nu a discutat schimbarea CS-ului CEO cu ministrul Anton


Prezentă în vizita de lucru de vineri de la SE Rovinari, premierul Viorica Dăncilă a precizat că Corpul de control al primului ministru va face publice peste două săptămâni rezultatele unei verificări derulate, după greva de la începutul anului, în cadrul Complexului Energetic Oltenia. De altfel, situaţia companiei a fost analizată la sucursala din Rovinari a CEO, atât de premierul Viorica Dăncilă, cât şi de alţi membri ai guvernului, cu reprezentanţi ai conducerii şi ai sindicatului, în cadrul unei întâlniri care a avut loc la Termocentrală. În aceeași zi însă, compania a primit din partea acționarului majoritar, statul român reprezentat de Ministerul Energiei, o solicitare de convocare a adunării generale a acționarilor(AGA), pentru alegerea membrilor Consiliului de Supraveghere, prin metoda votului cumulativ. Viorica Dăncilă a precizat că nu a fost consultată în această problemă.

În data de 16 mai a.c., Anton Anton, ministrul Energiei, a trimis către Complexul Energetic Oltenia, un convocator, de îndată, a Adunării Generale Ordinare a Acționarilor Societății pentru dezbaterea și aprobarea, printre altele, a alegerii Consiliului de Supraveghere al Societății Complexul Energetic Oltenia S.A, prin aplicarea metodei votului cumulativ.
Viorica Dăncilă a afirmat că nu a fost consultată de ministrul Anton, în privința deciziei Ministerului Energiei de a schimba Consiliul de Supraveghere al CEO. „Nu, nu am avut o discuție, pe acest aspect, cu domnul Anton, dar menționez ce cred eu, trebuie să apreciem performanța și trebuie ca fiecare conducător al unui complex ca acesta să fie legat de indicatori de performanță”, a declarat Dăncilă.
Premierul a afirmat că a venit la CEO pentru a vedea realiză rile de la companie, dar și problemele cu care se confruntă aceasta, însă nu a confirmat și nici nu a infirmat că vizita în cadrul producătorului energetic echivalează cu susținerea actualei echipe. „Eu nu pot să susţin sau să nu susţin, eu cred că fiecare echipă trebuie legată de indicatori de performanţă şi Guvernul României apreciază performanţa. Eu am specificat de la începutul dialogului nostru faptul că mă aflu aici pentru a vedea realizările, dar şi provocările cu care se confruntă CE Oltenia, dincolo de oameni este important să aducem lucruri bune pentru întreaga regiune şi pentru ca acest complex să meargă foarte bine”, a precizat Dăncilă. În privința verificărilor făcute de Corpul de control al primului ministru la CE Oltenia, concluziile acestora vor fi făcute publice peste aproximativ două săptămâni, a susținut premierul Viorica Dăncilă, în cadrul unor declarații de presă făcute, sâmbătă, după întâlnirea pe care a avut-o cu conducerea companiei și liderii sindicali, la Termocentrala Rovinari. ,,Corpul de Control al primului ministru a efectuat un control la Complexul Energetic Oltenia. Peste două săptămâni am rezultatele controlului și-l voi face public”, a spus Dăncilă.
A.STOICA, C.MATEI

Alegeri prin vot cumulativ
Prin metoda votului cumulativ, fiecare acționar are dreptul de a-și atribui voturile cumulate (voturile obținute în urma înmulţirii voturilor deținute de către orice acționar, potrivit participării la capitalul social, cu numărul administratorilor ce urmează să formeze consiliul de administrație) uneia sau mai multor persoane propuse pentru a fi alese în consiliul de administrație. Administratorii în funcție până la data adunării generale sunt înscrişi de drept pe lista candidaților pentru alegerea în noul consiliu de administrație. Aplicarea metodei votului cumulativ presupune alegerea întregului Consiliu de Administrație, format din cel puțin cinci membri, în cadrul aceleiași A.G.A. Administratorii în funcție la data adunării generale care nu sunt reconfirmaţi prin vot cumulativ în noul consiliu de administrație sunt considerați revocați, mandatul lor încetând pe cale de consecință.

CO2 și investițiile
Premierul Viorica Dăncilă a mai discutat cu reprezentanţii Administraţiei Complexului Energetic Oltenia şi liderii sindicali subiecte referitoare la asigurarea locurilor de muncă, plata certificatelor de dioxid de carbon, dar şi probema exproprierilor pentru continuarea activităţii de minerit. ,,Am identificat principalele două probleme. Acestea sunt legate de certificatele de CO2. Altă problemă este legată de investiţii”, a spus premierul. În ceea ce priveşte nevoia de muncitori tineri, premierul României a spus că o soluţie ar fi implementarea învăţământului dual şi profesional. ,,Media de vârstă este de 50 de ani şi trebuie să aducem tineri. Am discutat despre învăţământul dual, unde Complexul Energetic Oltenia este implicat, dar şi de pregătirea tinerilor în şcoli profesionale, care cred eu că reprezintă o soluţie pentru a putea continua activitatea în Complexul Energetic Oltenia”, a completat Dăncilă.



Cititi tot articolul