Revista presei locale


Impact în Gorj: Polițiștii cercetează modul în care se construiește blocul de pe strada Geneva. Inspectoratul Județean de Poliție efectuează cercetări cu privire la construcția blocului de pe strada Geneva, din Municipiul Târgu-Jiu. Primarul Marcel Romanescu a declarat că polițiștii au solicitat o serie de documente. „Se fac anumite cercetări în privința modului în care a fost eliberată autorizația de construcție. Se solicită anumite documente la acest moment de către poliție. Sunt cu conștiința împăcată pentru că de fiecare dată când a fost vorba de toate construcțiile, nu doar de cea din zona centrală, le-am impus angajaților primăriei să fie foarte atenți. Această clădire a ridicat foarte multe semne de întrebare în timp. Le-am spus să fie foarte atenți, pentru ca în momentul în care se eliberează autorizația de construcție să fie siguri 1.000% că toate lucrurile sunt în regulă“, a declarat edilul.

Gorj Domino: Primăria Motru, amendată pentru încălcarea Codului Muncii! Instituția obligată să acorde rapid indemnizația de hrană pe șapte luni. ITM Gorj a amendat, după ultimul control, Primăria Motru cu 15.000 de lei. Inspectorii au constatat nerespectarea legii cu privire la acordarea, la termenul stabilit, a salariilor pentru cei 200 de angajați. Primăria a fost somată și să le achite angajaților indemnizația de hrană pe ultimele șapte luni. Măsura inspectorilor a fost luată în urma unei sesizări a sindicatului din unitatea administrativ teritorială, scare a reclamat faptul că nu se respectă data de salarizare lunară, că nu se acordă voucherele de vacanță și indemnizația de hrană, dar și că a fost tăiat nejustificat sporul de condiții vătămătoare.

Pandurul: Salariat al CE Oltenia: Toți colegii mei au murit până la pensie sau imediat după. Salariații Complexului Energetic Oltenia nu au primit deloc bine faptul că deputații din comisia de muncă au dat aviz negativ la proiectele ce ar fi permis pensionarea mai devreme a minerilor și energeticienilor care au muncit în condiții deosebite. “Am 40 de ani de tură și 22 în grupa 2 de muncă… Toți colegii mei au murit până la pensie sau imediat după!… Ce fac guvernanții se numește crimă cu premeditare!… Suntem discriminați pe față față de alte categorii sociale care trăiesc pe munca noastră”, a scris un salariat al companiei energetice pe pagina de socializare. “Sigurul meu of este să se reducă vârsta de pensionare, sigurul of”, l-a susținut un coleg. “De acord cu tine, dar ei vor sa ne vadă morți și sa trăiască ei 100 de ani”, a spus un altul. Au fost zeci de astfel de comentarii, în ultimele zile, pe grupurile de facebook ale salariaților CE Oltenia.

Deciziile AGA după controalele făcute la CE Oltenia. Adunarea Generală a Acționarilor Complexului Energetic Oltenia va anunța, în ședința din luna octombrie, măsurile luate ca urmare a controalelor făcute la societate de corpurile de control ale Guvernului și Ministerului Energiei. Acționarii au fost informați în ședințele precedente cu privire la concluziile acestor controale, iar în ședința de luna viitoare vor dispune măsurile pe care le consideră necesare. Primul a fost Raportul Corpului de control al Ministerului Energiei, finalizat în septembrie anul trecut, dar care a fost pus pe masa acționarilor abia în iulie 2019. În vara acestui an a fost finalizat și Raportul Corpului de control al premierului Dăncilă, care a ajuns la concluzia că Sorin Boza a fost numit în Directoratul Complexului Energetic Oltenia cu încălcarea legii.

Gorjeanul: Fostul director Medințu și fiul său, acuzați de agresiune! Medicul psihiatru a apelat 112: ,,Ambii au devenit extrem de violenți și m-au lovit cu palmele și cu pumnii”! Aurel Medințu, fost director în CE Oltenia și fiul său Dan Medințu, inginer la SE Rovinari, sunt acuzați de dr.Cosmina Medințu, soție, de agresiune și injurii, ce i-ar fi fost aduse în cursul serii de duminică. Asta, chiar în fața copilului minor, de nici 2 ani. Medicul psihiatru a fost nevoit să apeleze la 112 după ce bărbații ar fi scos-o afară din domiciliul conjugal, în urma unei discuții în contradictoriu. De altfel, femeia și-a acuzat soțul de infidelitate, cei doi fiind deja în proces de divorț. Urmare a acuzelor, cei doi ar fi sărit la doctoriță și i-ar fi aplicat lovituri cu palmele și pumnii. Incidentul s-a petrecut în Cartierul Primăverii din Târgu-Jiu în jurul orei 20.00, echipajul de poliție ajungând la locuința familiei Medințu la scurt timp după ce femeia de 45 de ani a sunat la 112. Doctorița care avea vânătăi pe corp a fost dusă la Poliția Târgu-Jiu, unde i-au fost luate declarații.



Cititi tot articolul