Gorj Domino: Pesedistul Cîrstina, directorul adjunct al Minprest Serv, nou inspector la ITM Gorj. Directorul adjunct al Minprest Serv, Aurelian Cîrstina, a promovat, ieri, concursul de inspector de muncă, clasa I, grad principal, la Compartimentul ,,Supravegherea pieței și îndrumarea agenților economici”, organizat de ITM Gorj. Cîrstina, fin al deputatului Alin Văcaru, a ales să părăsească unitatea aflată în subordinea CEO pentru un post sigur la stat. Acesta a candidat pentru post alături de alte 5 persoane. În final, a rămas singur, obținând 6,5 la scris și 5,6 la interviu.
Corcoață, greu de „ucis”! Administratorul special al UATAA salvat de la revocare de consilierii PSD-ALDE-PSRo de la Motru! Social-democratul Eugen Corcoață, fost director, în prezent administrator special al uzinei de termoficare de la Motru, a scăpat de revocarea din funcție, consilierii locali PSD-ALDE-PSRo votând împotriva proiectului inițiat de primarul Gigel Jianu. Edilul liberal și-a exprimat în repetate rânduri nemulțumirile cu privire la activitatea lui Corcoață, în condițiile în care, uzina de termoficare generează în continuare pierderi uriașe, iar declinul financiar poate avea ca finalitate falimentul.
Gorjeanul: Contabil la două școli din Gorj, reținut pentru fals, uz de fals și delapidare! Prejudiciul, estimat la 170.000 de lei. Un bărbat de 64 de ani, din comuna Samarinești, a fost reținut, miercuri, de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, sub acuzațiile de delapidare, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals. În perioada 2015-2019, în calitate de contabil la două unități de învățământ, din Samarineşti şi Văgiuleşti, și-ar fi însușit sistematic, mai multe sume de bani, prin falsificarea unor documente justificative, producând un prejudiciu de aproximativ 170.000 de lei.
Pandurul: S-au declarat romi ca să intre mai ușor la Academia de Poliție. Explicația lui Nelu Pavel! Liderul Partidei Romilor din Gorj, Nelu Pavel, a dat explicații în scandalul celor doi tineri din Tismana, care s-au declarat romi pentru a intra mai ușor la Academia de Poliție. Romii au locuri speciale, unde mediile de admitere sunt mai mici. Inspectoratul Județean de Poliție Gorj a anunțat că face o anchetă, dar Pavel spune etnia nu poate fi dovedită, ci doar declarată. „Nici în certificatul de naștere și nici în buletin nu scrie asta și nu poate nimeni să demonstreze apartenența etnică. În momentul când un tânăr își declară apartenența etnică și verbal, și scris, și vine cu o declarație notarială că își declară apartenența etnică, eu cred că nu este nicio problemă. 60-70% din etnicii romi nu mai vorbesc limba romani. Câți țigani sunt în instituții și la nivel național, și județean, care nu își declară apartenența etnică? Nu este nicio rușine să-ți declari apartenența”, a spus Nelu Pavel.
Impact în Gorj: Ceremonie de instalare a lui Cristinel Rujan la Prefectura Gorj. Noul prefect, Cristinel Rujan își începe, vineri, activitatea. Numirea în funcția de prefect a fost publicată în Monitorul Oficial. Mai întâi, premierul României, Viorica Dăncilă, a semnat decizia prin care Cristinel Rujan și-a reluat activitatea la Ministerul Turismului și Sportului iar, ulterior, pe cea de numire în funcția publică de prefect. Ceremonia de instalare în funcție urmează să aibă loc în prezența unui reprezentant al Guvernului.