Revista presei locale


Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Impact în Gorj: Petre Daea a atestat tocanul de oaie, pe Transalpina. Ministrul Agriculturii a ajuns, joi, în Gorj, fiind prezent pe Transalpina pentru a atesta produsul tradițional al băciței Mărioara Băbu, din Novaci. Daea a fost primit cu pâine, sare și tocan de oaie pe Transalpina. ”Am venit aici pentru acest prim pas pe care l-ați făcut dumneavoastră în județ. În România sunt 742 de atestate de produs tradițional. Mai sunt încă cinci județe care nu au niciun produs tradițional. Mă bucur că dumneavoastră ați deschis drumul la Gorj. Îi îndemn pe toți cei care sunt astăzi aici, care ne vor vedea și care ne ascultă, s-o ia pe drumul pe care ați luat-o dumneavoastră. Știu că a fost anevoios” a declarat Petre Daea.

Gorj Domino: Consiliul de Supraveghere al CEO se întrunește în ”acvariu”! Prezența secretarului de stat Dumitrașcu, incertă. Prima ședință a noului Consiliu de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia are loc, astăzi, într-o sală închisă în sticlă, aflată la parterul sediului companiei. Potrivit unor surse, prezența secretarului de stat din Ministerul Energiei, Marius Dumitrașcu, ales în CS-ul companiei energetice în prima zi a acestei luni, este incertă. Există informații conform cărora nu poate participa la ședință din cauze procedurale. Pe ordinea de zi a ședinței figurează alegerea președintelui și a comisiilor interne, dar și avizarea unor documente, precum și unele materiale de informare pentru supraveghetori.

Gorjeanul: Datoriile UM Sadu ar putea fi șterse. Ministerul Economiei vrea să șteargă arieratele unor companii din industria națională de apărare, la care este unic acționar. Pe listă se regăsește și Uzina Mecanică Sadu, cu arierate de peste 13 milioane de lei. În plus, statul vrea să convertească în acțiuni obligațiile fiscale ale societăților din industria de apărare. Cele două proiecte de Ordonanță a Guvernului se află în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Economiei. Inițiatorii spun că este necesară adoptarea unui act normativ pentru a nu se ajunge ca acești operatori economici să intre în faliment.

Cardiolog nou la Cărbunești. Spitalul Orășenesc de Urgență Târgu-Cărbunești are un nou medic cardiolog. Un tânăr din Craiova s-a prezentat la concursul organizat de unitatea medicală pentru ocuparea postului de medic rezident ultimul an la Cardiologie. Acesta a obținut 96 de puncte la proba scrisă și 100 de puncte la proba practică. A fost singurul candidat care s-a prezentat la examen. Spitalul mai are nevoie și de alți medici, posturile urmând să fie scoase la concurs. „Greu găsim oameni. Am mai vrea să scoatem la concurs două posturi de medic cardiolog. Nu știu, li se pare distanța mare Craiova-Cărbunești. Am încercat să-i lămuresc în toate felurile. Le-am spus că dacă ar sta în București, în Militari, și ar lucra la Fundeni, distanța ar fi de două ori mai mare. Ne-ar mai trebui un neurolog și un medic sau doi pe urgențe”, a declarat Constantin Tîrziu, managerul Spitalului de Urgență din Târgu-Cărbunești.

Pandurul: FNME a încercat să afle ce bani europeni atrage CE Oltenia. Federația Națională Mine Energie, care reprezintă circa cinci mii de salariați ai Complexului Energetic Oltenia, a încercat să afle de la Ministerul Energiei ce bani europeni va atrage compania din Gorj. Ministerul a comunicat doar că România poate atrage o sumă de ordinul miliardelor de euro. “Proiectele cu valoare mai mare de 12,5 milioane Euro, printre care se numără şi cele propuse Complexul Energetic Oltenia SA şi Complexul Energetic Hunedoara SA, vor fi finanţate pe Fondul de Modernizare constituit pe baza prevederilor art. 10 d din Directiva 2018/410, prin intermediul căruia România va putea accesa cca. 3,7 miliarde Euro”, se arată în răspunsul Ministerului Energiei. CE Oltenia preciza acum câteva săptămâni că a prezentat Ministerului Energiei un portofoliu de proiecte de capacități noi de producție pe gaz natural inclusiv cogenerare, energie fotovoltaică și rețele de transport energie termică.





Cititi tot articolul