Revista presei locale


Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Pandurul: Dezastrul de la Alunu a semănat groază în Gorj. “Murim sub excavatoare”. Scenele de coșmar surprinse, joi, în Cariera Alunu, i-au speriat și pe minerii din Gorj. Angajații Complexului Energetic Oltenia se tem pentru viețile lor mai ales că știu că și ei lucrează cu același tip de excavatoare. Utilajele sunt vechi și oricând există riscul ca nenorocirea de la Alunu să se repete în Gorj, dar cu efecte mult mai grave.

Strigăt de ajutor de la Pandurii. Pandurii Târgu-Jiu a ajuns într-o situaţie disperată, aceea de a cere bani pentru supravieţuire în Liga a doua suporterilor, acţionarilor şi firmelor care pot face sponsorizări sau donaţii. Echipa de fotbal din Târgu Jiu este ca şi salvată de la retrogradare după ce a învins în deplasare Energeticianul, dar nu are bani să plătească datoriile celor care au dus echipa în insolvenţă şi riscă depunctarea şi, implicit, retrogradarea în Liga a treia. După ce FRF a anunţat că nu va păsui Pandurii decât până la finalul acestei luni, după care va pune în aplicare decizia FIFA de depunctare a echipei, conducerea caută soluţii pentru a putea plăti jucătorii aduşi la Târgu-Jiu de fostul preşedinte, Narcis Răducan, şi plecaţi fără a fi plătiţi.

Gorj Domino: Excursioniștii Primăriei Târgu-Jiu s-au plimbat prin Roma și pe la Vatican! Nu s-au întâlnit cu Papa doar au păpat niște bani. Cei 30 de excursioniști, o parte consilieri locali o alta angajați ai primăriei, șefi din instituția publică și din afara ei, dar legați ombilical de autoritatea municipală, s-au plimbat ieri, relaxați prin Roma. La Coloseum s-a pozat consilierul social-democrat Viorel Petcu, care după ce și-a postat fotografia pe pagina sa de socializare a primit urări de la mulți ani. Alesul liberal Nicolae Bobu s-a filmat la Vatican, alături de colegul consilier Ion Butan, arătând că excursia nu are doar caracter turistic ci și religios. În grupul de turiști europeni se află zece aleși locali: Eduard Lădaru, Mihai Paraschiv, Cristian Toader Pasti, Nicolae Bobu, Ion Butan, Viorel Petcu, Dorin Pârcălăboiu, Daniela Vulpe, Eduard Berca și Grigore Udrescu.

Impact în Gorj: Stadionul de la Târgu-Jiu, inaugurat cu Supercupa României. Noul stadion din Târgu-Jiu va fi inaugurat la începutul lunii iulie, când se va disputa Supercupa României. Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a anunţat, într-o conferinţă de presă, dorinţa ca Supercupa României să fie organizată pe stadionul din Târgu Jiu. „În zilele următoare vom accelera discuţiile la nivelul Companiei Nationale de Investiţii (CNI) şi la nivelul autorităţilor locale din Târgu Jiu. Construcţia stadionului nu este finalizată, iar întârzierile ţin de constructor. Dacă noi nu vom avea elemente suficiente de garanţie că va fi gata, iar cluburile vor dori să joace înainte de începerea Ligii I, atunci vom fi obligaţi să mergem să jucăm Supercupa pe un alt stadion“, a declarat Burleanu.

Motelul Lainici, transformat în sediu pentru Ocolul Silvic Eparhial. Motelul Lainici, aflat în apropierea cunoscutei mănăstiri va fi transformat în sediu al Ocolului Silvic Eparhial al Arhiepiscopiei Craiovei. Clădirea și toate dotările au fost cumpărate la licitație, pentru că firma intrase în faliment. Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Olteniei, Ioniță Apostolache, a confirmat că motelul a fost cumpărat și că acolo va fi sediul Ocolului Silvic Eparhial. „Urmează să se facă o serie de investiți în reparații pentru a aduce clădirea la cerințele corespunzătoare“, a declarat Apostolache. Motelul din zona Lainici a fost scos la licitație în primăvara anului trecut de către societatea de insolvența Consulting Company, după ce a aparținut societății Nino Beni, care a intrat în faliment.





Cititi tot articolul