Revista presei locale


Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Pandurul: Dăncilă, huiduită copios la Novaci. Politicienii au tăcut. Politicienii nu au mai îndrăznit să ia cuvântul la microfon duminică la Novaci, acolo unde a avut loc manifestarea populară “Urcatul oilor la munte”. Premierul Dăncilă, prezent la manifestare, nu doar că nu a vorbit, dar a stat undeva în margine, înconjurat de colegi de partid, jandarmi și ziariști. Niciun politician nu a luat cuvântul la microfon, iar Dăncilă a fost huiduită copios la plecare. Premierul a stat câteva minute, după care au fost chemate mașinile oficiale să vină să preia membrii guvernului. A fost momentul în care oamenii au huiduit copios și au strigat “Demisia!” și “România”. Nu a durat mai mult de un minut, pentru că politicienii puterii s-au făcut nevăzuți, apoi lumea și-a văzut de treabă.

Liderul FNME, la poarta termocentralei. “Nu mi s-a părut corect”. Președintele Federației Naționale Mine Energie, Dumitru Pîrvulescu, nu a participat la discuțiile de sâmbătă ale premierului cu liderii de sindicat și administrația din Complexul Energetic Oltenia. Pîrvulescu și-a explicat absența. “Nu mi s-a părut corect să mă invite administrația. În alte dăți, și când am discutat atunci cu domnul Dragnea, invitația a venit dinspre PSD”, a spus Pîrvulescu. Acesta a fost totuși la poarta termocentralei, acolo unde peste o sută de persoane au întâmpinat-o pe Viorica Dăncilă. “Am fost acolo ca localnic, pentru că sunt îngrijorat de perspectiva acestei zone și am vrut să îi spun premierului că fără mix energetic nu se poate”, a spus Pîrvulescu, adăugând că acum compania “se târăște”.

Gorjeanul: Patru primari PNL și unul de la ALDE au aplaudat candidații PSD la europarlamentare, pe Dăncilă și conducerea organizației de la Gorj. Primarii liberali din Bumbești-Jiu, Arcani, Bălești și Turcinești, dar și edilul ALDE de la Drăguțești au fost, sâmbătă, la Casa Danielescu, locul unde s-a organizat o amplă întâlnire a femeilor din OFSD și a activului de partid cu premierul Dăncilă, stând pe primul rând alături de edilii PSD. Primarii de altă culoare politică i-au aplaudat pe Niculae Bădălău și pe Claudiu Manda dar și discursurile premierului Viorica Dăncilă și al președintelui PSD Gorj, Mihai Weber.

Rezultatele verificării Corpului de Control al premierului la CEO, publice după alegeri! Dăncilă nu a discutat schimbarea CS-ului CEO cu ministrul Anton. Prezent în vizita de lucru de la SE Rovinari, premierul Viorica Dăncilă a precizat că, peste două săptămâni, corpul său de control va face publice rezultatele verificării derulate, după greva de la începutul anului, în cadrul Complexului Energetic Oltenia. Situaţia companiei a fost analizată la sucursala din Rovinari a CEO, de premierul Viorica Dăncilă, cât şi alţi membri ai guvernului, cu reprezentanţi ai conducerii şi ai sindicatelor. În aceeași zi însă, compania a primit din partea acționarului majoritar, statul român reprezentat de Ministerul Energiei, o solicitare de convocare a adunării generale a acționarilor(AGA), pentru alegerea membrilor Consiliului de Supraveghere, prin metoda votului cumulativ. Viorica Dăncilă a precizat că nu a fost consultată în această problemă.

Impact în Gorj: Niculae Bădălău: „ Modernizăm Sadu, creăm locuri de muncă” . În urma vizitei efectuate sâmbătă, 18 mai,  la UM Sadu, ministrul Economiei, Niculae Bădălău, a promis sprijin pentru revitalizarea activității uzinei. „Vreau să vă spun că la Sadu nu avem o speranță, avem o certitudine. Modernizăm Sadu, creăm locuri de muncă. Vreau să-i mulțumesc doamnei premier pentru tot sprijinul din guvern, vis a vis de buget și că avem banii pentru modernizarea UM Sadu”, a declarat Bădălău. Primarul din Bumbești-Jiu, Constantin Bobaru, a apreciat vizita, mai ales că la UM Sadu, în ultimii 10 ani, nu a mai fost niciun ministru.

Gorj Domino: PROTEST la Penitenciarul Târgu-Jiu, contra MUNCII FORȚATE! Sindicaliști din cadrul Sindicatului Național al Lucrătorilor de Penitenciare (SNLP), împreună cu cei ai Federației Sindicatelor din Sistemul Penitenciar (FSSP), vor protesta, miercuri, 22 mai a.c., în fața Penitenciarului Târgu-Jiu, pe fondul nemulțumirilor legate, printre altele, de plata orelor suplimentare, a normei de hrană și echipament, sau a punerii în plată a unor drepturi salariale câștigate în instanță. Aproximativ 120 de lucrători vor protestata, miercuri în fața instituției, între orele 7.30 -10.00.





Cititi tot articolul