Revista presei locale

Revista presei locale


Impact în Gorj: Primul mesaj transmis de Weber social-democraților după pierderea puterii. Moțiunea de cenzură a trecut, fiind votată de 238 de parlamentari. La scurt timp, Mihai Weber, președintele PSD Gorj a venit cu un mesaj pe pagina de socializare: „Doresc să le adresez colegilor mei din toată țara și în special din Gorj, îndemnul ca în această perioadă mai dificilă să strângem rândurile, să rămânem uniți și să încercăm, de data aceasta din Opoziție, să facem cât mai multe lucruri bune pentru români. PSD nu se află la prima încercare de acest gen. Am mai trecut prin perioade grele și, de fiecare dată, partidul a ieșit mai unit și mai puternic, aducând în prim-plan oameni politici de valoare. Avem de câștigat o campanie electorală, motiv pentru care trebuie să lăsăm deoparte ziua de astăzi și să ne mobilizăm pentru a da României un președinte social-democrat“, a transmis Weber.

Gorj Domino: Salarii întârziate, DIN NOU, la Primăria Municipiului Motru! Edilul așteaptă o posibilă rectificare. Cei 190 de angajați ai Primăriei Motru nu și-au luat, din nou, la timp salariile. Angajații ar fi trebuit să intre în posesia banilor pe luna septembrie pe data de 6 octombrie, cel târziu pe 8 octombrie, dar, nici în prezent, salariile nu au intrat pe carduri. Angajații primăriei, Direcției Publice și UATAA sunt îngrijorați. Primăria Motru plătește, lunar, aproximativ 1,2 milioane de lei salarii.

Preșcolarii grădiniței de 15 miliarde de lei din Ceauru, obligați să cumpere covoare pentru unitate! Florin Papuc, lider al USR Bălești, a acuzat, ieri, pe pagina s-a de Facebook că reprezentanții Grădiniței Ceauru, recent modernizată cu 15 miliarde de lei vechi, ar pretinde părinților preșcolarilor care învață în noua unitate de învățământ să cumpere covoarele necesare în sălile de clasă. Grădinița are cinci săli ce au fost reabilitate și 2 toalete, spune revoltat alesul local care atrage atenția factorilor responsabili să oprească aceste practici.

Pandurul: Fiul lui Greblă, în conducerea unei companii de stat. Octavian Greblă, fiul secretarului general al Guvernului, Toni Greblă, a fost instalat la conducerea companiei strategice IAR Ghimbav, care se ocupă cu fabricarea de echipamente pentru industria aeronautică. Decizia de a-l numi pe Octavian Alin Greblă în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al IAR Ghimbav a fost publicată miercuri pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Numirea a fost făcută cu puțin timp înaintea moțiunii de cenzură, care a dus la căderea guvernului.

Valentin
Popa, dat pe mâna Agenţiei Naţionale de Integritate. Agenţia Naţională de
Integritate trebuie să analizeze situaţia lui Valentin Popa, preşedintele
Consiliului de Administraţie al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu-Jiu,
la solicitarea Ministerului Sănătăţii. În plus, 51 de angajaţi ai acestei unităţi
spitaliceşti au primit sporul de confidenţialitate fără aprobarea Consiliului
de Administraţie, care nu a ştiut nici de detaşările care s-au făcut în spital. Aceste neconformităţi au
fost scoase la iveală de corpul de control din Ministerul Sănătăţii. Valentin
Popa este în acelaşi timp preşedintele Consiliului de Administraţie, dar şi
consilier judeţean, lider de sindicat şi angajat în Laboratorul de Analize
Medicale din cadrul Spitalului Judeţan din Târgu-Jiu.

Gorjeanul: Un singur reținut, după scandalul pentru trufe de la Bengești-Ciocadia. Șase persoane au fost conduse la audieri, miercuri, în urma altercației care a avut loc într-o pădure din comuna Bengești-Ciocadia. În urma declarațiilor, un bărbat din Bumbești-Jiu a fost reținut pentru 24 de ore. Acesta este acuzat că ar fi lovit cu maceta un tânăr de 24 de ani, din Hunedoara, în timp ce căutau trufe. Și tatăl tânărului atacat cu maceta, care a fost transportat la Craiova, la Chirurgie Plastică, a ajuns la spital, după ce ar fi fost lovit cu un obiect contondent în cap.



Cititi tot articolul