Revista presei locale

Revista presei locale


Gorjeanul: Boza: Nu e nicio dramă dacă vom ieși și anul acesta pe minus. Complexul Energetic Oltenia va înregistra în acest an o pierdere brută de 1,209 miliarde de lei, potrivit unui document realizat la nivelul Ministerului Energiei și consultat de economica.net. Cauza o reprezintă costurile mari cu certificatele de emisii de carbon pe care societatea trebuie să le cumpere pentru a putea funcționa.Veniturile totale ale CE Oltenia sunt estimate la 4,68 miliarde de lei, deci peste un miliard de euro, dar cheltuielile sunt mai mari, de circa 5,89 miliarde. Compania a anunțat că are nevoie de 1,6 miliarde de lei pentru achiziția de certificate de emisii pentru producția de energie aferentă acestui an. „Nu comentez cifra. Nu e nicio dramă dacă vom ieși și anul acesta pe minus, atâta timp cât operațional vom ieși pozitiv. Scopul este să rezolvăm această situație și sigur o vom rezolva”, a spus managerul Sorin Boza, la o discuție în cadrul conferinței „Energie cu responsabilitate”, organizată de publicația InvestEnergy.

Impact în Gorj: Primarul comunei Turburea, amendat de poliție pentru invective adresate pe Facebook. Ion Bîrcă a fost sancționat de poliție cu amendă de 1.000 de lei, în urma unei dispute cu Victor Banța, consilier județean. Acesta a sesizat o serie de nereguli cu privire la depozitarea deșeurilor menajere în localitatea Turburea. Garda de Mediu a făcut verificări și aspectele semnalate au fost confirmate, motiv pentru care Primăria a fost amendată. A urmat o serie de postări făcute de primarul Bîrcă pe Facebook. Victor Banța i-a făcut primarului sesizare la poliție, în urma căreia edilul a fost amendat.

Bălăeț
ar putea pleca din fruntea CSM Târgu-Jiu, notează jurnaliștii aceluiași
cotidian. Directorul Clubului Sportiv Municipal Târgu-Jiu, este ofertat de
clubul de fotbal din Liga a II-a Dunărea Călărași, care aspiră la accederea în
Liga I. Robert Bălăeț ar putea ocupa funcția de director al echipei de la malul
Dunării, după plecarea lui Eugen Pârvulescu. Bălăeț va lua o decizie în
următoarele zile.

Pandurul: Decizie pentru fosta primăriță din Stoina. Ioana Bușe rămâne cu decizia de condamnare, primită în primăvara lui 2018, într-un dosar ce vizează acte de corupție. Planurile sale de a reveni în viața politică și de a candida pentru un nou mandat au fost astfel spulberate. Bușe a cerut instanței de judecată revizuirea sentinței prin care a fost condamnată la un an și șase luni de închisoare cu suspendare, invocând anumite modificări legislative. Tribunalul Gorj i-a respins acțiunea, la fel și magistrații din Bănie. Ioana Bușe a ajuns în atenția DNA pentru că a ajutat doi patroni din Craiova, care au arendat terenuri în comună, să obțină subvenții APIA cu ajutorul unor documente false.

Peste 500 de pensionări la CE Oltenia anul viitor. Peste 500 de mineri și energeticieni vor ieși la pensie, anul viitor, dacă vor fi adoptate și promulgate modificările aduse Legii Pensiilor, iar angajații din cadrul Complexului Energetic Oltenia se vor putea pensiona mai devreme decât în prezent. Plecarea acestora ar putea fi compensată cu angajarea tinerilor care vor absolvi școlile profesionale, mai ales a celor care sunt susținuți în învățământul dual de compania energetică. Toți salariații care lucrează în condiții deosebite de muncă s-ar putea pensiona mai devreme cu patru luni pentru fiecare an lucrat dacă va fi promulgată noua Lege a Pensiilor. Deja, în cadrul Complexului Energetic Oltenia, unde sunt în jur de 8.000 de persoane încadrate în condiții deosebite, se fac calcule pentru pensionările timpurii.



Cititi tot articolul