Un bărbat de 57 de ani, din cartierul Romanești, a fost reținut, ieri, după ce și-ar fi incendiat propria locuință. ”La data de 5 mai, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizaţi, prin apelul 112, de către un localnic din Romaneşti, despre faptul că ar fi izbucnit un incendiu la locuinţa vecinului său. Poliţiştii au efectuat cercetarea locului faptei, stabilind că incendiul s-a manifestat în interiorul unui imobil, aparținând unui bărbat de 57 ani, din Romanești, iar în urma acestuia au ars mai multe bunuri din interiorul locuinței, fără ca incendiul să se extindă la alte imobile și fără a se înregistra victime. Totodată, în urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că incendiul ar fi fost provocat în mod intenționat de proprietarul imobilului. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere şi, totodată, au luat măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj, urmând a fi prezentat Parchetului şi Judecătoriei Târgu Jiu cu propuneri legale”, se precizează într-un comunicat aL IPJ Gorj.