Reprezentanții
Inspectoratului pentru Situații de Urgență au recunoscut că s-au înșelat atunci
când au ajutat un tânăr provenit de la centrul de plasament, pentru care au mai
lansat și un apel pentru a fi ajutat. Salvatorii i-au dat un telefon mobil și o
sumă de bani, crezând că acesta este cu adevărat suferind. Într-o nouă postare
pe pagina de Facebook a ISU Gorj se arată că tânărul a reușit să-i păcălească
și nu merita să primească banii. Acesta ar fi fost chiar arestat:
„Un
personaj controversat care s-a dovedit că a cerut şi a primit sume de bani din
partea mai multor oameni, sensibilizându-i cu povestea şi cu starea lui de
sănătate!
I-am
rugat pe colegii poliţişti să-l verifice pe acest om şi s-a dovedit că trecutul
lui nu este tocmai al unui om de bună credinţă! A avut în repetate rânduri
probleme cu legea, tocmai pentru că a încercat și, în foarte multe cazuri a și
reușit, să convingă mai multe persoane și instituții să-i ofere sume de bani,
pozând în ceea ce nu este! A fost puțin și pe la închisoare, dar acest lucru se
pare că nu l-a marcat dacă a continuat să se țină de prostii!
Noi
am fost oameni de bună credință și i-am dăruit banii din suflet, sperând astfel
că îi vom face un Paște mai bun și că îl vor ajuta să-și trateze bolile pe care
susține că le are!
După
ce colegii polițiști l-au verificat și l-au identificat, am descoperit că avea
asupra lui destui bani încât să-și petreacă Paștele cu o masă îmbelșugată ca un
adevărat domn!
Am
luat hotărârea să ne recuperăm banii pe cale amiabilă și să-i folosim pentru a
ajuta niște copilași! Măcar ei sunt inocenți, nu au nicio vină, sunt la vârsta
la care abia li se formează caracterul, iar primul factor care îl influenţează
este educaţia!
În
perioada următoare Mariean Roberto Nelu o să fie monitorizat de poliţişti, iar
discuţiile pe care le-am purtat cu el atât noi, cât şi poliţiştii sperăm să-l
determine să ducă o viaţă cinstită şi corectă! Altfel se va întoarce la
închisoare!
Zilele
următoare o să încercăm să ajutăm doar copii! Asta după ce vom verifica de două
ori cine merită ajutor și cine nu!
Vom
încerca să aducem bucurie de Paşte mai multor copii pentru care soarta nu a
fost foarte îngăduitoare şi mediul în care trăiesc este unul foarte sărac!
Le
mulțumim colegilor polițiști pentru ajutorul oferit, pentru promptitudine și
pentru deschiderea de care au dat dovadă și încheiem prin a vă spune: Feriți-vă
de Mariean Roberto Nelu!
Totodată,
deși nu obișnuim să ștergem postări, am hotărât să ștergem postarea în care
prezentam povestea pe care ne-a istorisit-o acest om“, se arată în noua postare
a ISU Gorj.
Articolul Reprezentanții ISU Gorj au recunoscut că au fost păcăliți. „Avea asupra lui destui bani încât să-și petreacă Paștele cu o masă îmbelșugată“ apare prima dată în Impact In Gorj.