Regulile în cazul slujbelor religioase. Ce spune biserica despre lingurița de împărtășanie


Noile reguli în cazul slujbelor religioase au fost publicate în Monitorul Oficial. Astfel, a fost mărit la 16 numărul participanților la slujbele religioase private care sunt oficiate în interiorul bisericii – căsătorii, botezuri şi înmormântări.

De asemenea, portul măştii de protecţie este obligatoriu în biserică. Între credincioşii care asistă la slujbă trebuie păstrată o distanţă de cel puţin doi metri sau un spaţiu personal de patru metri pătraţi. Iniţial,…



Cititi tot articolul