Practic avocatura de ani buni și mă caută clienții și fără să ies la televizor:
Un al treilea aspect. Polițiștii, sau milițienii, cum vrea fiecare să-i numească, pentru că ei tot aceleași atribuții aveau, erau investiți cu mai multe competențe și autonomie în măsurile și activitățile de urmărire penală. La locul faptei, era nu era procuror, efectuau tot ce se putea pentru a nu se pierde probe și informații, tot ce nu suferea amânare.
Când se întorceau de la locul faptei, funcție de probatoriul administrat, începeau urmărirea penală prin rezoluție pe plângere ori pe procesul verbal și continuau potrivit competenței sau dispuneau neînceperea urmăririi penale. Când cazul era de competența obligatorie a procurorului, colabora cu acesta, nu înceta activitățile specifice până la finalizarea cazului. Acum, el nu poate lua o declarație, nu poate face o cercetare până nu ia număr de penal de la procuror. Dacă există vreo probă administrată anterior, este înlăturată. De aici începe bâlbâiala: caută procuror, așteaptă să înceapă programul de lucru, stați că nu a sosit secretara, repede să nu se încheie programul etc. Timp pierdut! Tocmai de aceea când te uiți într-un dosar penal, găsești ordonanțe de începerea urmăririi penale cu conținut despre care nu avea cum să fie cunoscut la data emiterii acesteia decât dacă s-au strâns ceva probe, începerea urmăririi penale pentru ipotetice infracțiuni etc.
Mai pe șleau, falsuri! Mai apare câte-un incident decizional cum au fost cele de la Caracal: ne trebuie mandat, eu dispun, faci cum zic eu, nu intri până dimineață etc. și-ți vine să dai cu șapca de pământ și să te lași de meserie! Cum poți să-l motivezi profesional pe polițist, să-i dezvolți pasiunea pentru profesie, când îi tai aripile, luându-i toate competențele. Când s-a modificat legislația și urmărirea penală a fost preluată de procurori, am scris într-un articol că salut cu două mâini această măsură, pentru că prea eram umiliți de unii procurori care ne căutau nod în papură în fiecare act. Acum s-a întors roata. Când îi vezi cu căciula în mână în fața judecătorilor, te-apucă mila.Părerea mea, probabil și a multora dintre profesioniștii timpului meu, este că Parchetul nu era pregătit pentru a prelua o așa povară – urmărirea penală. Erau puțini, mulți fără experiență și, a ține după ei niște polițiști pe post de servanți, s-a dovedit a fi neproductiv pentru practica anticriminală.
Rezultatele se văd: acum stau ei la mâna judecătorilor și infractori periculoși le scapă pentru inadvertențe procedurale, dosare incomplete, probe insuficiente etc.
Este în joc o practică anticriminală defectuoasă, cu lacune legislative care trebuie înlăturată urgent prin măsuri legislative.Altfel, vor continua protestele oamenilor a căror siguranță civică a devenit critică. Ce este mai rușinos pentru o instituție cum e Poliția, Parchetul, Tribunalul etc., să nu poți ieși pe ușă pentru că te scuipă lumea suspectându-te că nu-ți faci treaba?Si, dacă veni vorba de practica anticriminală, aceasta este apanajul statului, iar statul este rezultatul luptelor politice. La ce să te aștepți din partea statului, când el, sub falsa democrație pe care o clamează, acționează consecvent în sprijinul unor interese de grup? Democrația presupune libertatea de a face orice cu condiția să respecți legea, cu condiția să nu superi pe cel de lângă tine. Vorbim de clanuri interlope, de clanuri infracționale, dar nu vorbim de clanuri politice care au acaparat ce e mai important într-un stat, funcțiile de decizie în cele mai importante domenii, inclusiv legislative. În criminologie, acapararea legii, acapararea puterii de stat de către un grup de interese se numește crimă organizată. Mi-era foarte greu să răspund la întrebările studenților: de ce i se spune statului român că este un stat mafiot? Iată câteva exemple! Toți miniștrii noștri de interne, la instalarea în funcție au început cu epurări și decapitări, clamând: au obosit în funcție, sunt corupți, sunt abuzivi pentru că l-au supărat pe cutare etc. Ba, mai recent, statul a momit cu pensii mai mari decât leafa toți polițiștii cu ceva vechime, a se citi experiență, și i-a scos din sistem. În 2017 au plecat în pensie sute, mii de polițiști care căpătaseră ceva experiență profesională. A rămas sistemul gol și acum ne plângem că nu mai putem controla criminalitatea. Am scos din sistem oameni la 45-50 de ani, aflați în puterea muncii și ne plângem că nu mi avem forță de muncă umană. De ce i-am trimis în pensie, cui servește o asemenea politică, este aceasta o politică mafiotă? În locul lor au fost puși interimari, „tineri cu perspective”, mulți dintre ei obedienți care, până a atinge performanțe profesionale, au nevoie de timp. Ori, criminalul, a se citi infractorul, nu așteaptă. Până a se forma noii veniți, lui îi merg afacerile netulburate, el se perfecționează permanent, el acționează cu un pas înainte, lovește. Va acționa polițistul pus acolo de politicianul interesat, sau se face că nu vede? Greu de uitat afirmația așa-zisului polițist care spunea: ce dacă polițistul dă bani cu camătă, o face și procurorul și politicianul! Aceasta este crima organizată în plenitudinea ei! Pentru fațadă, ca-n toate filmele cu mafioți, se vine cu condoleanțe, se exprimă compasiune față de familiile celor pe care i-au eliminat, se întreprind tot felul de acțiuni care să impresioneze. Ba mai mult, se fac intervenții prompte și mobilizări de forțe pentru coborârea unor pisici de pe stâlpi, știut fiind de când e lumea că pisica va coborî de oriunde așa cum a urcat, se trimit elicoptere SMURD după vip-uri care acuză enterocolită, plutoane de polițiști salută ceremonios la înhumarea unui câine, dar nu merge nici-unul să-l salute, sau măcar să ducă o floare la înmormântarea unor legende ale poliției judiciare. Condamnabilă atitudinea polițiștilor gorjeni care, la înmormântarea colonelului rezervist Manole Ghimiși, din Tg Jiu, un criminalist și ofițer judiciar de excepție, n-a catadicsit nimeni din poliția gorjeană să fie prezent ori să-i trimită o floare și câte altele. Ăsta să fie modul de a fi al poliției, pompierilor, jandarmilor? Detașarea de valori? Când te lepezi de părinții, ți-ai pierdut identitatea, spune o vorbă. Ori Manole a fost un mare polițist de la care au învățat mulți dintre cei de azi și care n-au catadicsit nici măcar să-l salute la marea despărțire.
Un polițist, mai ales un anchetator, un investigator se formează după ani mulți de experiență. El trebuie să fi stat de vorbă cu mii de persoane din toată paleta socială pentru a căpăta deprinderi în a culege informații. Nu-i suficient să-i pui grade pe umăr, să-l pui pe funcții peste pălăria lui și, gata, aruncă-l în luptă. Un comandant trebuie să vină în fruntea unui colectiv cu propria-i experiență în materie. Ordinele lui trebuie să fie percepute ca fiind cea mai bună soluție, nu că „execut așa pentru că așa a odonat șeful”! Comandantul este ca și un antrenor. El trebuie să formeze și să șlefuiască talente.De ce, în astfel de momente cu mare impact pentru siguranța civică, nu scoate un cuvânt domnul Florea „altă întrebare”, deputata Lia-Olguța, care i-a masacrat pe pensionarii militari, ministresa care a pus poliția pe butuci? De ce nu merg ei în mulțimea revoltată de la Caracal, că sunt din zonă apropiată, să zică ceva despre siguranța actuală a cetățeanului? Și, o concluzie finală, cred că este imperativ necesară reformarea sistemului judiciar. Este nevoie de proceduri judiciare suple care să permită organelor de ordine, justiției, să acționeze prompt pentru a preveni infracțiuni și pentru a instrumenta infracțiuni. Procedurile judiciare trebuie să conducă la soluții rapide, așa încât distanța în timp, de la comiterea faptei până la hotărârea definitivă, să fie cât mai mică posibil. Pedeapsa penală, are rolul ei punitiv, dar principalul scop este cel educativ/preventiv pentru infractor și pentru alți de lângă el ce au planuri criminale, iar pentru aș atinge scopul, pedeapsa trebuie să fie promptă și certă. Ce mai înțelege societatea dintr-o condamnare dată după 4-5 sau mai mulți ani de la săvârșirea faptei? Sau, câte infracțiuni mai comite acesta în lunga perioadă cât este lăsat în voia lui, știind că tot acolo se va duce? Nu asprirea pedepselor, nu pedepsele mari, cum clamează marii noștri politicieni, conduc la reducerea criminalității, ci extirparea promptă a microbului criminal, iar acest microb este infractorul! Nu sunt un nostalgic al trecutului, dar trecutul a avut și multe lucruri bune, trainice. Am parcurs profesional perioada în care opera Decretul 153/1970 pentru stabilirea și sancționarea unor contravenții privind regulile de conviețuire socială, ordinea și liniștea publică.
Câtă ordine era atunci ! Până și grupurile de infractori se abțineau de la acte de dezordine de teama că pot fi arestați contravențional și li se dereglează astfel marile planuri infracționale. De ce nu se introduce și la noi închisoarea polițienească cum există în multe țări? Lăudăm ce-au făcut regii pentru țară dar nu mai preluăm nimic din Codul penal din 1936, numit Codul lui Carol care reglementa închisoarea polițienească până la o lună și multe altele fiind considerat cel mai modern cod penal al epocii. Poate cineva să ne justifice de ce s-a renunțat la procedura de urgență în cazul infracțiunilor flagrante? Are mai multă eficiență, în prevenirea criminalității, procedura de cameră preliminară unde stau dosarele câte 8-10 luni sau mai mult, pentru ca același judecător să judece cazul și în primă instanță? Mai poate el înlătura în cursul judecății probe asupra cărora s-a pronunțat că au fost administrate legal? Este nevoie de o reformă care să conducă la protecția omului, la protecția cetățeanului, la întărirea instituțiilor de ordine publică, la creșterea încrederii în justiție. Să aibă omul încredere în instituțiile statului. Nu de dezincriminări ale unor fapte penale este nevoie! Avem nevoie de un parlament care să legifereze în interesul cetățeanului și nu pentru grupuri de interese, un parlament curat și nu plin de penali. Ori acest lucru nu este posibil când le este permis accesul în funcții publice a unor persoane cu probleme penale. Oare de ce alegem în funcții indivizi aflați în arest și-i scoatem de acolo ca să-i instalăm pe post? Pentru ei nu există rușine, dar cetățeanul, responsabil pentru el, pentru neamul și pentru țara lui va purta această rușine cel puțin pentru toată perioada mandatului acestora.Poate cineva să trimită în umbră trecutul în care Ministrul Justiției, Procurorul General, Comandantul Armatei, Ministrul de Interne și Patriarhul Bisericii erau senatori de drept?Prin autoritatea lor și importanța instituțiilor respective, încrederea în parlament ar fi alta, procesul legislativ ar fi mai pragmatic, mai curat, mai eficient.
General în retragere, ION STAICU
Doctor în drept, avocat
