PSD vrea să îl lase pe Ion Ciocea fără mandatul de primar la Bustuchin


Edilul din Bustuchin, Ion Ciocea, ar putea rămâne fără mandatul de primar. PSD Gorj a decis să facă demersuri pentru ca Ion Ciocea să nu mai fie primar al localității Bustuchin.

Corina Belteu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Gorj, a declarat că la instituție au fost trimise o serie de documente de la Organizația Județeană a PSD, inclusiv o demisie a primarului din Bustuchin. Ciocea a demisionat din PSD pentru a putea să candideze la alegerile parlamentare din anul 2016. Social-democrații au evitat să facă demersuri pentru a-l lăsa pe primar fără mandat, însă colaborarea acestuia cu ALDE la ultimele alegeri europarlamentare i-a nemulțumit pe șefii din PSD.

Juriștii Prefecturii Gorj vor analiza acum documentele primite și vor cere și un punct de vedere de la secretarul Primăriei din Bustuchin. În momentul în care va sosi avizul de la primărie va fi luată o decizie, dacă Ion Ciocea mai poate sau nu să ocupe fotoliul de primar.

 

În cazul în care Ciocea își va pierde mandatul, viceprimarul va prelua atribuțiile acestuia, dacă va fi cazul.

 

În spațiul public s-a vehiculat faptul că Ion Ciocea ar încerca să dizolve Consiliul Local pentru a forța organizarea de alegeri anticipate. Acest lucru ar fi puțin probabil, având în vedere că social-democrații ar avea înlocuitori pentru consilierii care vor demisiona sau ar pregăti măsuri dure împotriva celor care iau în calcul dizolvarea Consiliului Local.



Cititi tot articolul