Proxeneții care au dus două minore să se prostitueze în Portugalia au scăpat din arestul Poliției


Cei doi bărbați, din Jupânești, acuzați de
proxenetism au fost eliberați din arestul Poliției. Bărbatul de 35 de ani a
primit măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile, iar cel de 51 ani a
primit control judiciar. În acest dosar penal mai este cercetată penal și o
femeie.

„Din investigații a reieșit faptul că, în
perioada 2014-2018, aceștia ar fi recrutat, transportat și cazat în Portugalia,
în scopul exploatării sexuale, două minore, de 16 ani, din județul Gorj.

Totodată, cei trei ar fi sprijinit și alte
tinere să practice prostituția în Norvegia, realizând un venit de aproximativ
400.000 de lei, bani pe care i-ar fi investit în imobile și autoturisme. În
urma perchezițiilor, au fost ridicate un autoturism, mai multe telefoane
mobile, cartele telefonice, carduri de memorie și înscrisuri.

În activități s-a beneficiat de sprijinul
Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română. La desfășurarea
perchezițiilor au fost angrenați polițiști din cadrul Poliției Orașului Târgu
Cărbunești și jandarmi din Gorj“, au precizat reprezentanții Poliției Gorj.

Articolul Proxeneții care au dus două minore să se prostitueze în Portugalia au scăpat din arestul Poliției apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul