În urma informațiilor apărute în spațiul public în data de 29 iulie a.c., referitoare la accidentul suferit de un copil de 10 ani care a orbit, după ce s-a jucat cu o jucărie cu laser, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) s-a autosesizat cu privire la potențialul pericol al acestor dispozitive existente pe piața din România, demarând controale la nivelul întregii țări. Indicatoare laser periculoase au fost găsite și în Gorj.
Acțiunea de control a fost coordonată de către Direcția Generală Control, Supraveghere Piață și Armonizare Europeană, prin directorul general Paul Anghel, împreună cu profesioniștii de la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele – Centrul de Tehnologii Avansate cu Laser (CETAL), care au verificat existența potențialului periculos al indicatoarelor cu laser.Controlul, desfășurat în perioada 2 – 9 august 2019, a avut în vedere existenţa, în rețelele de comercializare, în depozite și magazine, de indicatoare laser notificate prin Sistemul RAPEX ca produse periculoase, produse care utilizate în condiții normale pot pune în pericol viața, sănătatea și securitatea consumatorilor contrar prevederilor OG nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor (r2), cu modificarile și completarile ulterioare.
Astfel: au fost controlați 305 operatori economici, constatându-se abateri la 108 dintre aceștia (35,4%) din cantitatea de indicatoare lasere constatată cu abateri, respectiv 18066 de bucăți, controlul a scos în evidență faptul că 17.891 de indicatoare laser erau notificate în Sistemul RAPEX ca periculoase au fost aplicate 115 sancțiuni, dintre care 43 avertismente și 72 amenzi contravenționale în valoare totală de 527000 de lei.
Au fost oprite definitiv de la comercializare 17891 de indicatoare laser, produse care erau notificate în Sistemul RAPEX și au fost oprite temporar de la comercializare 175 de indicatoare laser ce prezentau abateri de informare a consumatorilor.
Indicatoare laser au fost găsite în 24 de județe și municipiul Bucureşti (57% din totalul de judeţe controlat): Iași, Bacău, Neamț, Vaslui, Suceava, Caraș-Severin, Hunedoara, Cluj, Bihor, Bistrița-Năsăud, Satu-Mare, Brașov, Galați, Constanța, Tulcea, Dâmbovița, Argeș, Ialomița, Teleorman, Dolj, Gorj, Olt, municipiul București și Ilfov.
„Trebuie subliniat pericolul potențial al acestor indicatoare cu laser dat de neconcordanța între puterea laserului precizată pe ambalaj, conform etichetării corecte și valoarea reală care rezultă din verificările efectuate de specialiști, care poate induce în eroare atât comisarii ANPC, cât și consumatorii. Totodată, reamintesc consumatorilor că indicatoarele cu laser nu sunt jucării. Părinții trebuie să fie cu atât mai atenți la aceste obiecte având în vedere că pe ambalajul produselor se regăsește atenționarea că acestea sunt interzise copiilor. Iar pentru adulți, ambalajul conține avertizări în legatură cu utilizarea indicatoarelor laser care poate fi periculoasă în general, indiferent de vârsta celui care le folosește”, a declarat Horia-Miron Constantinescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.
A.STOICA