Propunere făcută de un medic cunoscut din Gorj: „Este nevoie să se facă un spital nou“



Bogdan
Niculescu, șeful Secției de Ortopedie din cadrul Spitalului Județean de Urgență
Târgu Jiu, susține că este nevoie de construcția unui noi spital în reședința județului
Gorj, deoarece actualele clădiri nu mai corespund: „Este nevoie să se facă un
spital nou, pentru cele trei locații nu sunt 
deloc  corespunzătoare față de
ceea ce este în prezent în sistemul de sănătate din Gorj. Sunt trei spitale
care consumă foarte mult, mă refer la întreținerea lor, personal foarte mult,
sunt în trei locații diferite, iar pacienții sunt plimbați de la chirurgie la
pediatrie, sunt aduși la tomograful, care nu încă nu a venit“, a spus medicul
Niculescu la o emisiune la Tele 3.

„Ceea
ce se face acum este o spoială“

Medicul
Bogdan Niculescu spune că s-au purtat discuții cu deputatul Mihai Weber,
președintele PSD Gorj, Cosmin Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj,
și cu Marcel Romanescu, primarul orașului Târgu Jiu.  „Discuțiile au fost îmbucurătoare pentru
mine, deoarece s-a găsit și locația pentru construcția noului spital. Nu este
nevoie de o suprafață foarte mare. Ar fi nevoie de 500 de metru lungime și de
200 de metri lățime, dar trebuie să aibă deschidere pe două străzi. De
asemenea, trebuie să aibă parcări, heliport și toate dotările necesare. Trebuie
să fie de aproximativ 500 de paturi, deoarece cel actual, de 1.000 de paturi,
este suprasolicitat. Undeva la 30 milioane de euro ar costa un spital nou. Ceea
ce se face acum este o spoială, cu anveloparea. O Dacie veche rămâne tot veche,
indiferent de ce modificări îi aduci. Totul este la nivel de discuții“.

Articolul Propunere făcută de un medic cunoscut din Gorj: „Este nevoie să se facă un spital nou“ apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul