Primăria
Târgu Jiu a scos din nou la licitație amenajarea Căii Eroilor și a aleilor din
cele două parcuri din Târgu Jiu în care se află operele lui Constantin
Brâncuși.
Valoarea
lucrării cu peste 1.500.000 de lei, după ce lucrătorilor din firmele de
construcție le-au fost acordate o serie de facilități salariale prin Ordonanța
114. Pentru această lucrare, Guvernul a alocat suma de 8,5 milioane de lei, dar
nicio firmă nu s-a arătat interesată să participe la licitație. Astfel, pentru
amenajarea unei porțiuni din Calea Eroilor s-a alocat peste 10 milioane de lei.
„Lucrarea se află în procedură de licitație în acest moment. Am mai scos-o o
dată și nu s-a realizat procedura și a trebuit să actualizăm indicatorii
conform Ordonanței 114. A crescut valoarea cu 17 miliarde de lei vechi“, a
afirmat primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu.
Principalele elemente ale proiectului
Proiectul
de amenajare peisagistică a fost întocmit de către arhitectul Dorin Ștefan.
Conform proiectului întocmit de el, pavimentul din cele două parcuri în care se
găsesc operele lui Brâncuși va fi înlocuit cu pământ stabilizat. Mobilierul
urban (stâlpi de curent electric, cabluri, coşuri de gunoi) va fi adus la o
anumită unitate. În ceea ce priveşte iluminatul ansamblului sculptural, există
un concept unitar în acest sens ce va fi implementat pe toată lungimea axului
Căii Eroilor. În jurul Mesei Tăcerii se va modifica estetica vegetaţiei, modul
de iluminare, tipul de pardoseală, renunţându-se, în acelaşi timp, la treptele
existente în faţa ei și va fi doar o pantă lină. Pe lângă pavimentul de pe
Calea Eroilor, gardul care va fi montat va crea un aspect unitar al acestei
străzi speciale.
Articolul Proiectul de amenajare a Căii Eroilor, scos din nou la licitație apare prima dată în Impact In Gorj.