Procesul rezervei de mobilizare „furate” de la UM Sadu, aproape de final


La aproape șase ani de la începerea anchetei ce viza dispariția a sute de tone de muniție din rezerva de mobilizare a Uzinei Mecanice Sadu, instanțele de judecată sunt aproape de a pronunța o sentință definitivă. Curtea de Apel Craiova a stabilit pentru sfârșitul acestei luni pronunțarea verdictului în care trei directori care au condus în trecut UM Sadu vor afla dacă sunt sau nu vinovați de acuzațiile pentru care au și fost reținuți 24 de ore cu ani în urmă. Ancheta la vremea respectivă a fost instrumentată de fostul șef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, Emil Moța, promovat ulterior la Curtea de Apel Craiova și, recent, în structura centrală a Direcției Naționale Anticorupție. Procesul s-a judecat și rejudecat la Târgu-Jiu și Craiova și, deocamdată, directorii care au spus permanent că sunt nevinovați până acum așa au și fost declarați de către instanța de judecată. Lori Gheorghe Boian, Lucian Gabriel Bogdan și Nicolae Dijmărescu au sperat tot timpul că își vor dovedi nevinovăția, chiar dacă asta a presupus un proces de ani de zile. În septembrie 2017 magistrații de la Judecătoria Târgu-Jiu i-au achitat pe cei trei pe motiv că fapta nu este prevăzută de legea penală. Încă din momentul începerii cercetărilor, cei în cauză au precizat că de ani de zile UM Sadu nu mai constituia rezervă de mobilizare și, ca urmare, nu ar fi avut ce să delapideze, așa cum susțineau anchetatorii. „Prin Ord. 185/2001 s-au aprobat măsuri de reorganizare a rezervei de mobilizare. La UM Sadu nu s-a mai făcut această rezervă. Există această OUG, care spune lucrul ăsta. În aprilie 2002 au apărut norme metodologice care sunt aprobate și ele de Guvern. La UM Sadu nu se mai constituie această rezervă, potrivit acestor acte normative. Materialele urmează să fie valorificate potrivit acestor norme metodologice. Procurorii pot spune ce vor, materialele există, doar că nu mai există noțiunea de rezervă de mobilizare. Pentru cantitatea care s-a folosit există documente. Cei chemați la audieri nu au nicio vină. Nu s-au furat materiale, nu s-au vândut, ele s-au băgat în fabricație, sunt acte care să ateste aceste lucruri. Trebuie să fi nebun ca să crezi că s-au folosit aceste materiale altfel decât legal! Și acum mai sunt materiale din acea rezervă, o parte dintre ele s-au folosit în procesul de fabricație. Aceste materiale sunt proprietatea Ministerului Economiei. Aceste materiale urmează a fi valorificate, așa zice legea”, declara la vremea respectivă un fost șef al uzinei, care nu a fost vizat însă de ancheta procurorului Emil Moța.
Gelu Ionescu



Cititi tot articolul