Primarul din Albeni, amendat. Prefectura Gorj i-a aplicat o sancțiune de 5000 de lei



Primarul din Albeni a fost amendat de Instituția
Prefectului. În urma verificărilor efectuate de Corpul de Control, edilul este
acum bun de plată. Dacă nu se grăbește să achite sancțiunea,  Ionuț Stan va trebui să scoată din buzunar
cinci mii de lei.

Motivele pentru care edilul a fost
amendat administrativ vizează dispoziția dată în fals, cu
semnătură și ștampilă scanată în ceea ce privește acordarea unui sprijin social
pentru o persoană din comuna Albeni. „Domnul prefect a semnat procesul verbal
întocmit de colegii de la Corpul de Control, în urma verificărilor efectuate la
primăria Albeni. Drept urmare, domnul primar a fost sancționat cu amenda de 5.000
de lei. Are posibilitatea să o plătească în termen de 15 zile, în acest caz
achitând doar suma de 1.000 de lei. Are posibilitatea să conteste acest proces
verbal, însă, dacă va plăti amenda are obligația să ne transmită, în termen de
15 zile, că a plătit amenda”, a declarat purtătorul de cuvânt al Prefecturii
Gorj Corina Belteu.

Articolul Primarul din Albeni, amendat. Prefectura Gorj i-a aplicat o sancțiune de 5000 de lei apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul