PRIMARII TRĂDĂTORI VOR FI TRAȘI LA RĂSPUNDERE


PSD și PNL, trădați de propriii primari. Principalele forțe politice din Gorj au fost depunctate din cauza unui joc murdar tocmai al oamenilor pe care i-au susținut în funcție. Cei doi președinți de organizații anunță analize serioase, însă măsurile se vor lua în cadrul unor întâlniri de partid.

O parte dintre edilii gorjeni au dat șah mat partidului care i-a trimis în fruntea administrațiilor publice locale. Astfel, PSD a pierdut localități precum Turceni sau Tismana, după ce ALDE a reușit să-i atragă pe pr.

Și în PNL se va face o analiză. Edilii din Bălești, Arcani sau Turcinești sunt vizați discuțiilor după ce s-au dat cu PSD.

ALDE s-a lăudat cu mai multe recrutări în județ, însă scorul obținut la nivel național i-a speriat pe cei care erau gata să facă pasul spre ei. Deși a obținut al doilea scor pe tară, organizația ALDE Gorj este văzută ca fiind una fără succes.

În Gorj, Pro România a reușit să atingă un scor bun, după ce a rupt din tabăra social-democrată. Liderul PSD Mihai Weber preconiza această mișcare.

Pro România a obținut la Gorj aproape 10%.

Articolul PRIMARII TRĂDĂTORI VOR FI TRAȘI LA RĂSPUNDERE apare prima dată în Tele 3.



Cititi tot articolul