Primăria Aninoasa a câștigat procesul cu ANAF. Prejudiciul de 2 milioane de lei a fost anulat de instanța de judecată

http://feedproxy.google.com/



Un proces verbal întocmit de către reprezentanții Agenției Finanțelor Publice Gorj prin care s-a constatat un prejudiciu de două milioane de lei cu privire la modernizarea unui drum comunal din comuna Anioasa a ținut blocată localitatea timp de mai mulți ani. Asta susține primarul localității, Ilie Petroi. Raportul de control întocmit de lucrătorii Fiscului a fost anulat în instanța Curții de Apel Craiova. Sentința nu este definitivă, dar este executorie. Hotărârea finală va fi dată de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Primarul Ilie Petroi susține că procesul verbal a fost întocmit cu rea credință și a avut consecințe mult mai grave deoarece contabilul Primăriei a decedat ca urmare a stresului provocat. De asemeea, localitatea nu a mai putut să acceseze proiecte pe fonduri europene, pentru că figura cu această datorie. „S-a făcut în parte dreptate în ceea ce privește persoana mea și comuna Aninoasa. Există o persoană pentru care nu se mai poate face dreptate, din păcate, pentru că a decedat. Este vorba de contabilul comunei Aninoasa și cred că a avut o influență asupra acestui tragic evenimet și aspectele cu privire la acest caz, care a adus în sarcina comunei Aninoasa un prejudiciu de peste 20 miliarde de lei vechi. Consecințele nu pot fi cuantificate pentru că Aninoasa nu a mai putut beneficia de finanțări europene nerambursabile, având în vedere că acest proces verbal de inspecție economico-financiară a devenit titlu executoriu ca urmare a unei legislații deficitare“.

Primăria Aninoasa cere de la ANAF despăgubiri de 400.000 de lei

Primarul localității Aninoasa spune că rezultatul procesului era unul previzibil, pentru că raportul întocmit de reprezentanții Finanțelor conținea o serie de aspecte care nu erau reale, fiind întocmit în baza unui proces verbal de control de la societatea care a executat lucrările de modernizare a drumului: „S-a concluzionat că sunt lucrări neexecutate fără o minimă expertiză și o minimă cercetare în teren ca să se observe dacă lucrările sunt executate sau nu, pe baza unor păreri și a unor idei, pe baza afirmaților unui polițist care, din punctul meu de vedere, ordona și explica celor de la ANAF și cu să scrie și ce să scrie în procesul verbal de inspecție economico-financiară de vreme ce această inspecție, potrivit legislației, trebuie să fie una independentă“.

De asemenea, Primăria Aninoasa a dat în judecată Agenția Finanțelor Publice și cere despăgubiri de 400.000 de lei.

Mai mult decât atât, primarul Petroi s-a ales și cu o sesizare penală cu privire la acest caz, dar procurorii au constatat că nu este vinovat de săvârșirea unei abateri.

Articolul Primăria Aninoasa a câștigat procesul cu ANAF. Prejudiciul de 2 milioane de lei a fost anulat de instanța de judecată apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul