Preşedintele Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice: mulți români au diabet și nu știu


doctor measuring blood sugar young men

Aproximativ 1,5 milioane de români au diabet, însă doar 900.000 urmează un tratament pentru această boală, ceea ce înseamnă că multe persoane fie nu ştiu că suferă de această afecţiune, fie nu îşi administrează tratamentul, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, preşedintele Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, Romulus Timar, conform Agerpres.

Acesta şi alţi o mie de specialişti români şi străini participă, de miercuri până sâmbătă, la cel de al 45-lea Congres Naţional al Societăţii Române de Diabet Nutriţie şi Boli Metalobice.

„La ora actuală asistăm la o adevărată epidemie a bolilor cronice netransmisibile, printre care, un loc important revine diabetului zaharat. (…) La nivel mondial, numărul persoanelor cu diabet zaharat depăşeşte cifra de 450 de milioane, iar în România una din zece persoane adulte are diabet zaharat, iar una chiar şi două persoane adulte au pre-diabet. (…) În România, cifra reală a persoanelor cu diabet zaharat este undeva la un milion şi jumătate. În evidenţa noastră cei care sunt activi pacienţi şi au medicaţie sunt în jurul valorii de 900.000, ceea ce înseamnă că există multe persoane care au diabet zaharat şi nu ştiu că îl au sau îl au şi nu urmează tratament pentru el”, a arătat dr. Romulus Timar, preşedintele Societăţii Române de Diabet.

Acesta consideră că este foarte importantă prevenţia, un stil de viaţă sănătos şi depistarea precoce diabetului zaharat.

Medicii recomandă ca fiecare persoană să îşi măsoare glicemia o dată pe an, pe nemâncate.

În următorii ani, medicii estimează o creştere a numărului de pacienţi bolnavi de diabet. „În Europa se estimează că în următorii 15 – 25 de ani, creşterea va fi undeva în jurul valorii de 30%, la nivel mondial se estimează în jurul valorii de 50%. Sigur şi la noi ar fi o creştere explozivă dacă s-ar face o depistare activă a diabetului. Sunt convins că la fiecare caz cu diabet cunoscut există un caz care are diabet zaharat, nu urmează tratament sau poate nu ştie că îl are. Prevalenţa este în jurul valorii de 11%”, a explicat dr. Romulus Timar.

În România se estimează că peste două milioane de persoane au pre-diabet. De la un an la altul, medicii constată că scade vârsta celor care fac diabetul zaharat de tip II.

„În general, riscul pentru diabetul zaharat tip II creşte odată cu înaintarea în vârstă. Persoanele peste 65 de ani sunt afectate într-o proporţie de 20 sau chiar peste 20 %. (…) Apariţia mai devreme în cursul vieţii a supraponderii şi obezităţii face ca această vârstă de risc să scadă de la un an la altul. (…) Dacă vorbim de un milion de persoane cu diabet, persoanele cu pre-diabet probabil că sunt peste două milioane în România, de fapt aceasta arată cifrele”, a declarat dr. Conelia Bala, reprezentant al Asociaţiei Române de Educaţie în Diabet.

Articolul Preşedintele Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice: mulți români au diabet și nu știu apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul