Elevii de 10 ai Gorjului au fost ieri premiați. Inspectoratul Școlar Județean Gorj a înmânat premiile în bani elitelor care au înregistrat nota maximă la Evaluările Naționale.
Și în acest an Guvernul a promovat performanța din educație. La Gorj șase elevi au primit 3000 respectiv 1000 de lei, în funcție de examenul promovat cu notă maximă. „Am premiat cinci medii de 10 la examenul de bacalaureat și un elev de la Evaluarea națională. Acești copii ne fac să fim mândrii. Acest lucru spune că într-adevăr învățământul gorjean poate fi performant. Aceste note reprezintă corolarul a ceea ce au reușit ei să adune pe parcursul a 8 sau 12 ani de școală”, a declarat Marcel Mrejeru, inspector general al ISJ Gorj.
Muncă și iar muncă
Elevii care sunt în urma examenului susținut fie liceeni fie studenți susțin că în spatele notei de 10 se află ore întregi petrecute învățând. „Am avut emoții ca de obicei, însă, am simțit că munca a fost încununată de succes. Am optat pentru Facultatea de Medicină din Timișoara. Am obținut tot media 10 și la examenul de admitere. A fost destul de greu dar am muncit constat. A meritat! „, a declarat Rușeț Ioana Maria, fața obținând nota 10 la examenul de bacalaureat.
Fizică sau Medicină?
Fiului inspectorului adjunct Ion Ișfan a fost singurul care a obținut nota 10 la Evaluarea Națională. Ștefan are planuri mari de viitor. „E un sentiment plăcut că munca mea a fost răsplătită de Minister și că în România tinerii sunt apreciați. Eu nu m-am hotărât ce o să fac după liceu. Fie o să dau la medicină fie o să fac cercetare în fizică. Pot spune că în spatele notei de 10 e o muncă costisitoare care a constat în multe ore petrecute cu pixul în mână și caietul în față ,dar, mă bucur că munca mea a fost răsplătită” a declarat Ștefan Ișfan.
Articolul Premii în banii pentru elitele Gorjului apare prima dată în Impact In Gorj.