
de septembrie 17, 2019 00:050
Noul prefect de Gorj, Cristinel Rujan, a demarat discuții pentru mutarea celor două servicii, Pașapoarte și Permise-Înmatriculări, la Drăgoieni, într-un imobil ce aparține Universității ”Constantin Brâncuși”.
Discuția este veche de câțiva ani, fiind, în această vară, motiv de ceartă între primarul Târgu-Jiului, Marcel Romanescu, și fostul prefect, Ciprian Florescu. Cele două servicii sunt foarte solicitate și creează aglomerație mare în zona centrală a Târgu-Jiului.
Rujan a avut o primă discuție cu reprezentanții primăriei și ai Consiliului Județean, urmând să se întâlnească și cu Adrian Gorun, președintele Senatului UCB.