Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, cu sediul în Târgu Jiu, Str. Eroilor nr. 15 – 17, condus de directorul Ion Cepoi, organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție vacante, de referent, 1/2 normă, grad profesional IA la Compartimentul cercetare, conservare, valorificare și promovarea culturii tradiționale. Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant, candidații trebuie să îndeplinească toate condițiile generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt: studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul – muzică; vechime în specialitatea studiilor necesare pentru exercitarea funcției contractuale de minimum 7 ani. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 17 septembrie 2019, ora 10.00 – proba scrisă; 19 septembrie 2019, ora 10.00 – interviul. Pentru înscrierea la concurs, candidaţii vor prezenta un dosar care va conţine următoarele documente: cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorităţii sau instituţiei publice organizatoare; copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz; copiile documentelor care să arate nivelul studiilor şi ale altor acte care dovedesc efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică; carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care arată vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, în copie; cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează; adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate; curriculum vitae.
Izabella Molnar