Deși legislația privind înființarea și calculul popririlor pe veniturile pensionarilor gorjeni a fost modificată la începutul acestui an, totuşi, sumele asupra cărora se înfiinţează popriri lunar sunt unele exorbitante, mulţi gorjeni figurând cu diverse datorii.
Mai puțini bani pentru mai mulţi pensionari gorjeni cu venituri neîncasate în întregime! Este vorba despre veniturile mai multor pensionari gorjeni asupra cărora au fost înfiinţate popriri pentru recuperarea unor datorii, valoarea sumelor poprite aferente lunii trecute fiind una semnificativă, aceasta apropiindu-se de suma de 690.000 de lei. Potrivit ultimei informări primite din partea conducerii CJP Gorj, numărul popririlor înfiinţate pentru luna iunie a acestui an a fost de 2.660 de lei, iar suma viramentelor aferente a fost de 687.051 de lei.
,,Începând cu data de 1 ianuarie 2019 salariul minim brut pe economie este de 2.080 de lei, iar salariul minim net este de 1.263 de lei. Ori de câte ori se modifică salariul minim net pe economie, dar și valoarea punctului de pensie, se modifică cuantumul popririi. Popririle se actualizează, deoarece cei doi vectori influențează cuantumul pensiei. Potrivit prevederilor art. 779 alin. 3 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare”, a declarat Ioana Talău, directorul executiv al Casei Județene de Pensii Gorj. Cele mai frecvente motive pentru care reprezentanţii Casei de Pensii sunt nevoiţi să facă popriri provin din hotărârile judecătoreşti, credite şi dobânzi restante de la bănci şi Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Gorj, impozite şi taxe locale, amenzi, facturi la întreţinere neplătite de la asociaţiile de proprietari, debite restante comunicate de unităţi pentru foştii salariaţi, actuali pensionari. Sunt supuse executării silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente. Nu sunt supuse executării silite prin poprire: sumele care sunt destinate unei afecţiuni speciale prevăzute de lege şi asupra cărora debitorul este lipsit de dreptul de dispoziţie; sumele reprezentând credite nerambursabile sau finanţări primite de la instituţii sau organizaţii internaţionale pentru derularea unor programe ori proiecte; sumele necesare plăţii drepturilor salariale, dar nu mai mult de șase luni de la data înfiinţării popririi. Poprirea se înfiinţează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit. Pentru sumele datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere sau de alocaţie pentru copii, precum şi în cazul sumelor datorate cu titlu de despăgubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, când executarea se face asupra salariului sau asupra altor venituri periodice cunoscute realizate de debitor, înfiinţarea popririi se dispune de instanţa de fond, din oficiu, de îndată ce hotărârea este executorie potrivit legii.
Izabella Molnar