Ponta, Vîlceanu și Văcaru, puși la zid de ALDE Gorj


Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Deputații Ponta, Vîlceanu și Văcaru, puși la zid de ALDE Gorj pentru că n-au votat, miercuri, modificările la Legea dării în plată.

”Ei sunt parlamentarii de  Gorj care au votat împotriva gorjenilor care au credite, susținând băncile să bage mâinile în buzunarele lor” este mesajul postat de liberal-democrați, alături de fotografiile celor 3 deputați.

Iniţiatorul legii, senatorul ALDE Daniel Zamfir a scris, pe Facebook, că deputaţii au adoptat modificări la Legea dării în plată prin care sunt stabilite “trei situaţii certe de impreviziune”: devalorizarea cu mai mult de 20% a monedei naţionale în raport cu moneda în care a fost contractat creditul; creşterea cu mai mult de 20% a gradului de îndatorare în raport cu cel luat în considerare la acordarea creditului; situaţia în care bunul ipotecat a fost executat. De asemenea, este interzisă introducerea în biroul de credite a persoanelor care au beneficiat de lege, iar “reaua credinţă” a debitorului trebuie probată de bancă, nu invocată, conform senatorului.

Ion Iordache, președinte ALDE Gorj, zice că la nivel național s-a decis mediatizarea parlamentarilor care se opun măsurilor bune luate de guvernare.

Deputatul Pro România, Alin Văcaru, afirmă, însă, că s-a opus modificărilor la Legea dării în plată, pentru că este un act normativ populist care va face băncile să se îndrepte împotriva românilor.






Cititi tot articolul