Pompierii, o intervenție pe minut


O intervenție la fiecare minut au avut, în acest sfârșit de săptămână, pompierii din întreaga țară, potrivit Mediafax. În perioada 29 septembrie -1 octombrie, la nivel național, pompierii au gestionat 4.614 misiuni, majoritatea dintre acestea fiind pentru acordarea asistenței medicale de urgență (3.616 solicitări), arată ISU, într-un comunicat de presă. Echipajele de stingere au intervenit la 470 incendii, precum și în alte 508 intervenții în sprijinul…

Sursa articol si foto: gorjeanul.ro

Cititi tot articolul