Polițiștii, în acțiune la trei licee din Târgu-Jiu


Poliţiştii de prevenire au organizat, ieri, sesiuni de informare la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu”, Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” şi la Liceul Energetic din Târgu-Jiu, abordând o temă de actualitate. Elevilor le-au fost prezentate consecinţele negative ale traficului şi consumului de droguri ori substanţe etnobotanice, acțiunea fiind desfăşurată în colaborare cu reprezentanţii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Gorj. ,,Siguranţa cetăţeanului, prevenirea faptelor antisociale şi educarea tinerei generaţii în spiritul respectării legii constituie priorităţi pentru poliţiştii din cadrul Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii al IPJ Gorj, activităţile din ultima perioadă fiind orientate spre asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în incinta şi zona adiacentă unităţilor şcolare. În cadrul activităţilor informativ-preventive desfăşurate în data de 14 mai, poliţiştii de prevenire au abordat o temă de actualitate, prezentând elevilor consecinţele negative ale traficului şi consumului de droguri ori substanţe etnobotanice, sesiunile de informare, fiind desfăşurate, în colaborare cu reprezentanţii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Gorj la Colegiul Naţional ,,Ecaterina Teodoroiu”, Colegiul Naţional ,,Tudor Vladimirescu” şi Liceul Energetic, din Târgu-Jiu. Activităţile au avut ca punct de plecare cuvântul «DROG», definit ca şi acea substanţă chimică naturală sau sintetică, care perturbă funcţiile naturale ale corpului şi influenţează starea de spirit, sentimentele şi percepţia, care creează dependenţă fizică sau psihică şi tulburări grave ale activităţii mentale şi ale comportamentului. În continuare, discuţiile au vizat înţelegerea principalilor termeni folosiţi în acest domeniu, respectiv dependenţa, dependenţa fizică, dependenţa psihică, dezintoxicare, droguri tari, droguri uşoare, toleranţă, sevraj, toxicoman, supradoza, precursori”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj.
De asemenea, au fost prezentate aspecte referitoare la câteva din cele mai folosite droguri, respectiv cannabis, cocaină, heroină, marijuana, extasy, dar şi efectele fiziologice şi psihologice pe termen scurt şi lung, riscurile şi consecinţele consumului acestor substanţe.
,,Atenției elevilor au fost supuse cauzele și condițiile favorizatoare ale consumului de droguri în rândul tinerilor: curiozitatea, teribilismul, lipsa de maturitate și de responsabilitate, anturajul, presiunea de grup, probleme legate de familie, prieteni, școală, izolarea de colectivitate și societate sau pierderea unei persoane dragi. Un alt aspect urmărit de poliţiştii de prevenire l-a constituit prezentarea consecinţelor, din punct de vedere al răspunderii penale, în situaţia persoanelor care se ocupă fără drept de cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc. Elevii participanţi la sesiunile de informare au manifestat un real interes în înţelegerea aspectelor prezentate de poliţiştii de prevenire, participând activ la activităţi cu întrebări şi idei pe această temă”, se mai precizează în comunicatul IPJ Gorj.
L.F.



Cititi tot articolul