
Bărbatul căutat de polițiști pentru săvârșirea furtului de bani, din zona CAM a municipiului Târgu-Jiu, a fost depistat în această dimineață de polițiști. Făptașul are 45 de ani, este din municipiul Deva, jud. Hunedoara și era în tranzit prin judetul Gorj.
Prejudiciul a fost recuperat de polițiști, în totalitate, și restituit părții vătămate.
Cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, urmând a fi prezentat parchetului cu propuneri legale.