Prefectul de Gorj vrea să ia măsuri care să preîntâmpine o tragedie pe podurile din județ. După ce autoritățile au reușit să evite o nenorocire chiar în Târgu Jiu și au demolat controlat o parte din trotuarul ce stătea să cadă de pe pasarela din zona Artego, Cristinel Rujan vrea să se asigure că nu sunt astfel de probleme pe alte poduri din Gorj.
Deja, prefectul a cerut lămuriri municipalității să afle când vor fi făcute expertizele și când vor începe reabilitarea pasarelei. Nu vor scăpa de emoții nici primarii. Cu toții vor primi sarcină să verifice podurile pe care le au în administrare.
De câteva luni deja, pasarelele aflate în subordinea celor de la Drumurile Naționale Târgu Jiu au început să fie inspectate. „Eu am cerut Primăriei Târgu Jiu să ne informeze cu privire la ce expertize au realizat la nivelul pasarelelor de pe raza municipiului, iar, în județ, va urma să fie făcută o analiză separată prin solicitările înaintate către UAT-uri”, a transmis prefectul Cristinel Rujan.
De mai bine de o săptămână, pe pasarela din zona Ciocârlău, din Târgu Jiu, se circulă pe un singur sens. Pietonii și nici mașinile nu mai au voie să treacă pe sub pod tocmai pentru a nu fi pus nimeni în pericol.