Plouă în hala agroalimentară din Piața Centrală. Comercianții vor să plece



Plouă
în interiorul Halei agroalimentare din Piața Centrală din Târgu Jiu, care a
costat aproximativ 2,5 milioane de lei noi, construcția fiind dată în folosință
în anul 2015. În aceste condiții, mai mulți agenții economici care își
desfășoară activitatea în hala din Piața Centrală din Târgu Jiu solicită
Primăriei rezilierea contractelor. Comercianții sunt nemulțumiți de condițiile
oferite și mai ales că în ultima perioadă, a ca urmare a precipitațiilor, apa
s-a infiltrat în interior și marfa le-a fost afectată.

„Hala
a fost închiriată unor societăți comerciale și constatăm după niciun an de zile
de la închiriere că au apărut probleme în acoperiș. Sunt societăți care plătesc
chirii. Așa se aruncă pe apa Sâmbetei douăzeci și ceva de miliarde. Hala este
nefuncțională. Societățile care își desfășoară activitatea acolo ne-au
notificat în privința rezilierii sau suspendării contractului pe care îl avem
în derulare, având în vedere că atunci când s-a încheiat contractul se miza pe
faptul că este în condiții foarte bune“, a spus Marcel Romanescu, primarul
municipiului Târgu Jiu.

Garanția
de bună execuție este blocată

Primarul
Marcel Romanescu spune că atât proiectul, cât și execuția au fost întocmite în
mod greșit și că banii opriți din garanția de bună execuție nu ajung pentru
remedierea problemelor: „Vreau să cred că până la urmă se
va găsi o soluție pentru garanția de bună execuție care este în momentul de
față blocată nu este suficientă pentru ce s-a întâmplat acolo. La hala din
Piața Centrală este o greșeală de la proiectare și până la finalizarea acelei
lucrări“.

Articolul Plouă în hala agroalimentară din Piața Centrală. Comercianții vor să plece apare prima dată în Impact In Gorj.





Cititi tot articolul