Până mâine, la ora 23.00, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15…25 l/mp şi pe arii restrânse 30…40 l/mp. Valorile termice se vor menţine mai coborâte decât cele normale pentru…