Plângere penală pentru mafioții ALDE care se pregătesc să dea lovitura de grație CEO!


Profesorul de management Dan Morega pune tunurile pe ,,mafia ALDE” de la nivel central, dar și pe polul de putere din Oltenia, care s-ar face vinovată de aducerea pe o pantă dezastruoasă a CEO, companie strategică pentru Gorj, aflată la un pas de faliment. Morega i-a transmis astfel ministrului Energiei, Anton Anton, că ar fi cazul să își dea demisia, și anunță că ia chiar în calcul să facă o plângere penală împotriva celor care s-ar face vinovați, fără tăgadă, în opinia acestuia, de distrugerea programată a CE Oltenia, prin impunerea în poziții cheie a unor persoane slab pregătite profesional, dar care nu ar fi făcut altceva decât să adune bani pentru partid. Morega pomenește, în acest context, de o grupare ,,mafiotă” din Vâlcea, care s-ar afla la butoanele energiei, dar și de Daniel Chițoiu care, cu intenție, ar fi promovat persoane ,,de paie” în poziții strategice din energie cu scopul clar de a distruge societățile în cauză pentru îmbogățirea ALDE.

Mai multe informații certe și chiar documente au apărut în spațiul public, în ultimele zile, toate indicând fie o situație dezastruoasă financiar a CE Oltenia, fie schimbarea actualei echipe de conducere a companiei, cu o dată certă, 1 iulie a.c. Părerile celor din companie și din afara ei sunt diverse și merg în extreme, existând persoane publice care vor schimbări la CEO și cer chiar demisii la vârful Ministerului Energiei, dar și persoane publice care avertizează că schimbările anunțate nu sunt unele de bun augur nici pentru CEO, nici pentru salariații societății de stat cu sediul la Târgu-Jiu.

Se pregătește falimentul! ALDE nu pierde, câștigă!
Dan Morega, profesor de management și președinte al Institutului de Analize și Investigații Publice, face parte din ultima categorie, mai exact din cea a celor care nu văd cu ochi buni schimbarea asta pentru că cei care ar urma să fie puși la cârma societății din Gorj nu ar fi decât doar ,,niște marionete în mâna unei grupări de interese în zona formațiunii politice ALDE”. Morega nu doar avertizează însă că lucrurile capătă conotații grave, ci vorbește chiar de o plângere penală pe care ar vrea să o facă în numele IAIPP, acesta indicând persoane sus puse atât din Ministerul Energiei, cât și din ALDE central și Oltenia care ar fi capete de afiș în acest demers de atragere a atenției anchetatorilor că lucrurile, la Gorj, vor lua o întorsătură gravă.
,,Eu dacă aș știi că în locul actualilor membrii din Directoratul CEO, a echipei de conducere, ar veni oameni cu o experiență în spate de management performant, nu aș avea nimic împotrivă să se facă această schimbare. Dar, din păcate, prin schimbarea anunțată, se vrea doar împingerea CEO spre faliment, realizarea unor achiziții cum vor și își doresc unii din gruparea de interese ALDE”, a avertizat, ieri, Morega. Profesorul de management susține că, în acest context, ar fi fost potrivită demisia lui Anton Anton, ministrul ALDE al Energiei, nu rămânerea acestuia la butoane, dar decapitarea conducerii CE Oltenia, în beneficiul unor pioni ai partidului, care nu a făcut pragul la europarlamentare, dar care încă are interes economic major în zona energiei. ,,La nivel național, ministrul Energiei este de paie. Este un profesor universitar care nu a condus ministerul, de fapt, niciodată, ci a preferat să-i lase să facă asta pe reprezentanți ai ALDE din eșalonul unu și doi. Anton putea oricând să plece, pentru a nu fi acuzat acum că a distrus sistemul energetic național. Nu a făcut-o, din păcate, ci chiar continuă dinamitarea CEO. Mai mult, ALDE, prin mafia creată în acest partid, o mare parte din Vâlcea, șeful acesteia fiind Chițoiu, a pus în poziții cheie strângători de bani pentru partid, merge pe aceleași practici, următorul obiectiv fiind CEO. Pentru că, să fim serioși, respectivii nu au nicio tangență cu economia, respectiv cu energia”, a subliniat Morega. Acesta a dat exemplu, în acest sens, promovarea repetată a Andreei Lambru, cu zero experiență în Energie, în poziții de mare importanță în acest sistem. ,,Vă dau exemplu Hidroelectrica, unde ALDE a promovat o individă care nu demult era referentă la PNL. O știu de când eram secretar general adjunct. A ajuns apoi președinta CA-ului la Romgaz, o individă specializată în design interior. Această marionetă ar trebui să facă design la case în niciun caz la o companie cum e Romgaz. Acestea nu sunt singurele marionete puse de Chițoiu în poziții cheie, ca să sugă vitalitatea și profitabilitatea unor companii de stat ca și cele exemplificate și nu numai. De fapt, ALDE și ministerul Energiei nu a făcut nimic bun nici la CEO, nici la CEH, nici la CET Govora..”, a completat Morega.

Banii din CA-uri, CS-uri, AGA.
Potrivit președintelui IAIPP pe indivizi gen Mihalache Mihai Liviu ori Ion Daniel Popescu, șeful Corpului de Control al Ministerului Energiei s-ar fi bazat ,,gruparea” interestă doar de banii din sistemul energetic, nu de bunul mers al acestuia. ,,Ei s-au preocupat mai mult de hoții, lucru relatat de presa vâlceană, gruparea mafiotă fiind manevrată de Chițoiu. De doi indivizi din Ministerul Energiei, dar nu este departe de capii acesteia nici Cupă de la ALDE Dolj. Au promovat un gorjean la Corpul de Control, ca să facă verificările cum vor ei, fără să lase termene pentru remedierea celor depistate în rapoarte, de exemplu. Acești indivizi, dar și mulți alții au sute de miloane de lei vechi pe lună, bani care se împart cu șeful mafiei și cu alții. Banii îmbracă o formă legală, îi iau din promovarea în Consilii de Administrație la aceste societăți, din Consilii de supraveghere ori din AGA”, a mai precizat Morega, considerând că schimbările prognozate la CEO arată că se va proceda pentru destituiri ,,atipic și ilegal”.

Situație precară, la CEO
Complexul Energetic Oltenia, unul dintre cei mai mari producători de energie din România, a ajuns însă într-o situație precară. O spune Morega indicând potențiali vinovați, dar o arată și un document oficial prin care se susține că există un risc ridicat în privința capacității companiei de a-și continua activitatea. Astfel, 13.000 de angajați riscă să își piardă locurile de muncă.Oprirea activității ar avea însă consecințe negative uriașe. Pe lângă faptul că ar fi puse în pericol locurile de muncă, plus a altor mii din firme gorjene, dependente de această companie, ar apărea mari probleme și în privința securității energetice. Compania asigură circa 25% din consumul național de energie. Nicio guvernare nu a luat vreo măsură pentru dezvoltarea unor noi capacități de producție, bazate pe alte surse, în afara celor pe cărbune. Nici măcar o actualizare a strategiei energetice nu a fost aprobată. Există o schiță, dar nu are decât valoarea unei simple hârtii. Continuarea activității este pusă sub semnul întrebării, potrivit unui raport al auditorului independent. „Atragem atenția asupra Notei 34 ,,Continuarea activității” la situațiile financiare, care menționează faptul că, în principal din cauza creșterii imprevizibile a prețului certificatelor privind emisia de gaze cu efect de seră, Societatea înregistrează la 31 decembrie 2018 o pierdere de 1.133,5 milioane lei și prezintă active curente nete negative în sumă de 1.498,1 milioane lei. De asemenea, indicatorii financiari asumați prin contracte de credit bancar nu sunt îndepliniți. Aceste aspecte conduc la un risc ridicat privind posibilitățile Societății de a-și onora obligațiile pe termen scurt. Aceste condiții, împreună cu datele prezentate în Notă, indică existența unei incertitudini semnificative cu privire la capacitatea Societății de a-și continua activitatea”, se arată în raportul auditorului independent. Acționarii companiei, Ministerul Energiei fiind majoritar, au luat act pe 27 mai (imediat după alegeri) de raportul consiliului de supraveghere aferent anului 2018, document care arată că pierderile pe anul trecut au depășit 1 miliard de lei. Până atunci, aceste cifre nu au fost cunoscute public. Ministerul Energiei, controlat acum de ALDE, prin Anton Anton, a cunoscut situația dezastruoasă, însă nu a luat nicio măsură pentru a nu se ajunge aici. De altfel, în octombrie anul trecut, chiar Guvernul a aprobat o hotărâre prin care a fost rectificat bugetul companiei, fiind estimată o pierdere de 975,3 milioane lei, după ce în aprilie fusese prevăzut un profit de 70 de milioane lei. Inițiatorul Hotărârii de Guvern a fost Ministerul Energiei, acționarul majoritar. Șefii companiei dau vina pe costurile foarte mari cu certificatele de emisii de dioxid de carbon. Acestea trebuie achiziționate obligatoriu, anual, pentru a obține dreptul de funcționare, în condițiile în care compania este un mare poluator. În cazul CEO, au ajuns să depășească 40% din cifra de afaceri. Într-adevăr, certificatele sunt scumpe, însă au existat o serie de atenționări, inclusiv la nivelul ministerului, legate de faptul că managementul companiei ar fi refuzat achiziționarea lor când erau mai ieftine. De altfel, există un raport al Corpului de Control al Ministerului Energiei care ar arăta că modul în care au fost achiziționate certificatele a creat un imens prejudiciu companiei.
A.STOICA



Cititi tot articolul