,,Pirați rutieri”, prinși în trafic de Poliție

https://gorjeanul.ro/


Doi șoferi au rămas fără mașini, după ce au fost prinși de poliţiştii din Motru, în timp ce transportau ilegal persoane. Oamenii legii au organizat o acțiune în baza planului „Piraţii Rutieri”, privind transportul ilegal de persoane în regim de taxi, iar cu această ocazie au depistat, mai întâi, un bărbat de 64 de ani, din comuna Floreşti, care desfăşura activităţi de transport persoane, contra cost, cu un autoturism, pe DJ 671 Motru, fără a fi autorizat în acest sens. ,,De asemenea, la data de 8 octombrie, a fost depistat un alt bărbat, de 65 de ani, din comuna Slivileşti, care desfăşura activităţi de transport persoane contra cost, cu un alt autoturism, pe DJ 671 Însurăţei, fără a avea autorizaţie. Faţă de cei doi a fost luată măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în cuantum de 1.000 de lei, fiecare, iar ca măsură complementară s-a dispus suspendarea dreptului de utilizare a autovehiculelor, pe o perioadă de șase luni, sens în care au fost ridicate certificatele şi plăcuţele cu numerele de înmatriculare”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.



Cititi tot articolul